GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

Adrian Marino 42 , această apropiere a fost argumentată de
Marcel Tolcea prin “poetica alchimică” 43 , pe care o
propune ca fiind definitorie pentru autorul în discuţie.
Finalitatea ei: transmutaţia interioară, sublimarea Materiei
în Spirit.
Mircea Eliade propune un tip de creaţie-asceză care să
permită ruperea frontierelor ontologice, o creaţie cu două
atribute fundamentale: reiterează creaţia primordială şi
reface o naştere în durere, în chin. Durerea spirituală a
creaţiei – o asceză purificatoare. Dacă nici o creaţie nu
poate evita durerea şi renunţarea, literatura captează o
provocare îndrăzneaţă aruncată misterului. O neobosită
întrebare, care planează cu gravitate asupra lumii.
Personajele din proza lui Eliade se juxtapun avatarilor lui
Parsifal, năzuind spre adhesio dei 44 . Şi amintim una din
reflecţiile lui Constantin Noica: “Cu istoria noastră, nu
avem întotdeauna răsunetul unor popoare mari, cu creaţia
noastră de cultură, poate nu încă (s.a.); dar cu rostirea l-am
putea avea.” 45 Cu condiţia ca această rostire – s-ar putea
adăuga, pe linia lui Mircea Eliade – să nu uite întrebarea
justă, singura care poate fructifica o şansă din afara
infantilismului egolatru al modernităţii. (Despre simbolul
solidarităţii omului cu întreg Cosmosul stau mărturie
paginile ce alcătuiesc Un amănunt din Parsifal 46 , text
esenţial pentru înţelegerea hermeneuticii creatoare sugerate
de Eliade.)
Cele expuse până acum vin în completarea observaţiilor
din volumul dedicat complexului balcanic,
respectiv irigărilor acestuia în atitudinea/creaţia lui Mircea
Eliade, şi au clarificat, credem, câteva dintre tuşele
profilului acestui scriitor. Oscilaţia între ştiinţă şi literatură
a fost văzută uneori ca o fragmentare a eului creator, o
disipare a energiilor, a cărei fenomenalitate nu poate
provoca decât un eşec camuflat. Pentru Eugen Ionescu, de
91