GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

scriitori ai vremii, urmărind afinităţi şi bifurcaţii definitorii.
Mult prea puţine tentative de acest gen s-au
înregistrat în privinţa operei lui Mircea Eliade, lucru
deplâns de Monica Spiridon, care a remarcat afinităţile
contrastive prin care scriitorul poate fi raportat la unii
autori europeni importanţi: Ernst Jünger, Hermann Hesse,
Thomas Mann, J.-M.G. Le Clezio, pentru a-i aminti pe cei
mai cunoscuţi. Îi apropie simpatia pentru gândirea
Orientului, pentru tradiţia hermetică ori ocultism, dar “îi
mai fac compatibili apartenenţa tuturor la filonul
intelectualist şi eseistic al prozei europene din secolul
nostru (secolul XX, n.n.). Formal vorbind, într-o perioadă
de relativă depreciere a narativului şi a prozei de
imaginaţie, toţi patru şi-au păstrat nealterată apetenţa
pentru fabulaţie.” 43
Scriitorii amintiţi îşi adăpostesc atent lumea imaginară
într-un spaţiu tensionat – imanenţa, insignifiantul prozaic
se află faţă în faţă cu realitatea propriu-zisă, conturată în
multiple ipostaze. Însă tensiunea dintre cele două planuri
dă naştere unor bipolarităţi diverse: de pildă, dialectica
sacru - profan la Eliade, apropiată de ambiguitatea dintre
prezent şi eternitate din opera lui Hesse, dar şi ruptura
totală, beligerantă dintre cotidian şi transcendent la Ernst
Jünger sau la Thomas Mann, în prozele cărora raportul
dintre sacru şi profan este grevat de orice urmă de echivoc.
Din această diviziune a nucleului care animă proza
scriitorilor menţionaţi, se vor ivi diferite ipostaze ale
dublului şi măştii; ne vom opri mai pe larg doar la
Hermann Hesse, prozatorul cel mai apropiat de Eliade, atât
prin viziunea asupra raportului dintre contingent şi
transcendent, cât şi prin funcţia complexă a măştii,
spectacolului sau dublului.
3.3. Citind Jurnalul lui Eliade, Marcel Tolcea
37
44 este
frapat de obsesia pe care diaristul o are pentru două mari