GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

înlesneşte întoarcerea spre arhetip. Liber mundi
concentrează, în esenţă, misterul universului întreg.
Dinamica eternă şi, în mod particular, dialectica viaţămoarte
pot fi surprinse, printr-un aparent paradox, între
coperţile limitative ale cărţii. Conţinutul, în schimb, e
infinit.
Notam puţin mai devreme că elementul defini-toriu al
cărţii, cel care îi atribuie funcţiile sacre, universale este
semnul, litera – cea care poartă cu sine, virtual, punerea în
lumină, descoperirea şi iniţierea. Alfabetul, sistemul de
coduri prin care se pot comunica tainele, reiterează ordinea
cosmică; este ecuaţia micro-universală şi literală a Marii
Ordini. Fiecare literă a alfabetului conturează formele
manifeste ale Verbului, aparenţe fizice ale Logosului divin.
În ansamblul lor disciplinat, literele recapitulează forţa
creatoare, inaccesibilă fiinţei umane, dar şi misterul omului
în unitatea sa fundamentală, împreună cu diversitatea
nesfârşită a manifestărilor lui.
2.7. Consideraţiile generale primesc consistenţă
autentică în rândurile ce postulează sau doar sugerează
modalitatea în care Eliade concepe biblioteca şi/sau cartea.
Romanul Lumina ce se stinge propune câteva repere:
biblioteca-labirint, biblioteca văzută ca topos/atopos,
biblioteca şi relaţia dintre sacru/profan, distrugere/
reînviere, ignoranţă/cunoaş-tere. “Şi ştii bine că nimic
(s.a.) nu s-a schimbat în bibliotecă?” 16 Este întrebarea
obsedantă pe care necunoscutul matinal o adresează
portarului Julius. Răspunsul negativ al acestuia provoacă
neîncredere, astfel încât necunoscutul insistă. Aceeaşi
siguranţă perplexă a portarului; efectul ei – insatisfacţia
musafirului. Biblioteca e neschimbată, nimic nu a atins-o
(încă), nimic spectaculos nu i-a încălzit răceala zidurilor.
Ea circumscrie spaţiul închis, mărginit de uşa “masivă şi
17