GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

aceleaşi volume se repetă în aceeaşi dezordine (care,
repetată, ar fi o ordine: Ordinea).”
33
37
Se vede că biblioteca şi labirintul se definesc prin
proporţii universale; ambele sunt configuraţii dihotomice
ale punctului central, explodând în semnificaţii ce susţin
imaginea Arborelui Cosmic. Dar biblioteca nu îşi
transcende limitele numai în exterior, în materie şi formă
fizică. Dacă labirintul îşi surpase barierele în infinitul
alunecos al subconştientului, biblioteca, în nemărginirea ei,
se refractă în densitatea spiritului uman. Biblioteca
esenţială a fiecăruia ar trebui să interfereze cu un “calendar
interiorizat” 38 : lectura şi-ar recuceri funcţia ei originară,
magică – aceea de a stabili o comunicare directă între om
şi cosmos, de a aminti omului experienţa colectivă şi de a
lumina riturile. “Există, fără îndoială, poeme scrise în
felurite limbi pe care, dacă am şti şi cum să le citim, am
pătrunde mai efectiv în Primăvară. Lectura ar putea
ajunge, aşadar, o tehnică prin care omul ar putea învăţa
ritmurile şi anotimpurile. Am intra în primăvară cu o
anumită carte; am medita în Săptămâna Luminată pe altă
carte; Noaptea de Sânziene (24 iunie) ne-ar găsi adunaţi,
viguroşi, înălţaţi de paginile unei cărţi solare.” 39 Ca atare,
nemărginirea bibliotecii se răsfrânge atât în lumea
exterioară, cât şi în profunzimile sufletului şi ale spiritului
omenesc. Cartea se pretează la o funcţionalitate magică: ea
instrumentează racordul fiinţei la pulsiunile universului.
Cărăuşul magic există; dar omul îl angajează oare?
Chiar dacă se materializează, acest angajament
comportă un risc. Cartea trebuie folosită în toată substanţa
ei, din moment ce dezvoltă un instrument viabil.
Ciudăţenia omului modern este că a uitat să utilizeze
potenţialul cărţii, lăsându-se pradă acesteia. Victimă în faţa
unui călău destinat să servească. Această stare de fapt este
consecinţa stimulării căreia omul i se subordonează: el se
lasă “stimulat” de o altă gândire, act provizoriu şi