GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

Experienţa exilului reconsideră trăirea în labirint. Ea nu
este altceva decât o trăire “pe culmi”, o trăire de tip
dialectic în care se caută realul, centralitatea. În care se
caută, la urma urmei, cunoaşterea. Toate acestea însă, după
o prealabilă agonie.
2.5. Unul din articolele publicate de Eliade în perioada
exilului, Între Tomis şi Ravenna, valorifică
imaginea labirintului ca spaţiu iniţiatic. Rătăcirea pe
circumferinţă, îndepărtarea de Centru, orbecăirea prin
întunericul exilului pot fi convertite într-o încercare
iniţiatică aflată sub emblema drumului prin labirint. “Să ne
silim să valorificăm desţărarea, considerând-o ca o grea şi
lungă încercare iniţiatică (s.a.), menită să ne purifice şi să
ne transforme. [...] Orice îndelungă «rătăcire» prin
«întuneric» (de orice natură ar fi acel «întuneric»)
echivalează cu o rătăcire în labirint; adică, pe plan religios,
unui drum spre Centru (s.a.), unei iniţieri.” 13
Din pleiada articolelor postbelice, aceasta este singura
referire directă la imaginea labirintului, plasată în
contextul dureros al istoriei momentului. În rest,
descoperim exprimări metaforice, care îmbracă simbolic
închiderea într-un labirint alienant; de pildă, “închisoarea
Ţării” 14 din care au scăpat câteva zeci de mii de români,
număr ce augmentează pe acela al încarceraţilor care
trebuie să suporte chinurile reeducării, imaginate de o
politică autoritaristă.
Proba labirintului fundamentează etica supravieţuirii
iar procesul agonic va fi transmutat într-o universală
regenerare. Stadiul intermediar, egal obţinerii albedo-ului,
indică supremaţia eului completat de valorile delicate ale
sinelui; îngemănarea stadiilor “alchimice” în freamătul
împlinirii: noua aşezare, noua ordine... Centralitatea.
14