GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

fi răscumpărată. Mijlocitorul acestei răscumpărări se află
la îndemâna oricui vrea să îl vadă: semnul, ghidul care
indică traseul corect. Hermeneutica creatoare funcţionează,
la Mircea Eliade, şi ca exerciţiu al opţiunii corecte, în
căutarea chipului auroral al libertăţii.
Deosebirea între Eliade şi Cioran porneşte de la
modalităţile în care aceştia se raportează la tema
ontologică. Având de urmat un traseu existenţial
concordant cu ordinea providenţială a lumii, omul optează
pentru una sau alta dintre direcţii. Eliade ţinteşte
recuperarea centralităţii, a dimensiunii sacre pe care o
implică fiinţa, în vreme ce Emil Cioran înclină spre
regresiunea la stadiul de ne-fiinţă, smulsă din încleştarea
tragică a conştiinţei. Însăilată din molima neîncrederii,
varianta Cioran exhibă revolta egolatră, mizând pe cartea
sclerozei autoprovocate.
NOTE
1 cf. Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj-
Napoca, Editura Dacia, 1980, p.281
2 Mircea Eliade, Eseuri, pp.23-23
3 Mircea Eliade, Fragmentarium, Deva, Editura Destin, 1990, p.122
4 vezi Marcel Tolcea, Eliade, ezotericul, Editura Mirton, 2002, cu
precădere capitolul I, “Mircea Eliade şi René Guénon –
avatarurile lui hombre segreto”
5 ibidem, p.15
6 ibidem, p.16
7 Cornel Ungureanu, Imediata noastră apropiere, Timişoara,
Editura Facla, 1990, pp.116-117
8 Marcel Tolcea, op.cit., p.48
9 am discutat această chestiune în volumul Mircea Eliade. Căderea
în istorie, Timişoara, Editura Hestia, 2005
10 cf. Alina Pamfil, Spaţialitate şi temporalitate, Cluj-Napoca,
Editura Dacopress, 1993, p.184
64