GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

prevesteşte însăşi slăbiciunea identităţii centrale. Deşi
poziţia celui situat pe circumferinţă este periferică, el joacă
totuşi un rol important în configurarea mesajului identitar
al centralităţii. Acesta nu este înzestrat cu substanţă decât
în măsura în care Centrul se defineşte în raport cu
periferia. Sentimentul centralităţii se obţine doar printr-o
privire continuu aruncată dincolo de identitatea canonică.
Nu ai o arie periferică, nu ai nici centralitate. În pofida
marginalităţii sale cultural-politice, periferia dobândeşte o
funcţie revelatorie – ambiguitatea ei se distilează sub
forma unui centru funcţional. Prezenţa ei în iconografia şi
retorica proprie Centrului se justifică prin nevoia de
întărire a poziţiei autorităţii.
Mircea Eliade inversează o paradigmă tributară unui
discurs monocord în privinţa statutului central.
Marginalitatea nu mai implică a priori o acceptare
necondiţionată (sau vag şi împăciuitor condiţionată) a
puterii şi normelor ei statutare. Dimpotrivă, a experimenta
periferia înseamnă a inventa o formă de rezistenţă, de
reinterpretare a normelor prin devierea lor faţă de dogmă.
Marginalul nu mai este fiinţa înscrisă într-o relaţie binară
faţă de Centru, ci devine conştient de sine şi se angajează
într-un marş forţat spre un potenţial tărâm al făgăduinţei –
vechiul său spaţiu-matrice, ale cărui atribute excentrice nu
fuseseră decât un rezultat arbitrar al unui context
nepotrivit. Chiar dacă instabil, perimetrul geografiei natale
covârşeşte prin autoritatea semnificaţiilor sale. Prin
eficacitatea spiritualităţii sale.
În volumul dedicat articolelor din exil ale lui Eliade,
dezbăteam la un moment dat Problemele de cultură
românească în care gazetarul, utilizând şi informaţia
ştiinţifică la îndemână, atrăgea atenţia asupra fertilităţii
mitului şi simbolului în spaţiul românesc; spre deosebire
de occidental, care are acces la asemenea realităţi prin
intermediul mijloacelor livreşti, “marginalul” trăieşte în
129