GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

divinitatea este primul artist creator al artelor, orice artă
tradiţională include un ritual, contemplaţia mistică şi
estetică au origini comune. Alte argumente a adus Rudolf
Otto, care a studiat expresia numinosului în artă,
semnificaţiile religioase ale emoţiei estetice iraţionale, ale
sublimului, miraculosului ş.a.
1.2. Viaţa religioasă a fiinţei umane urmează o lungă
serie de tensiuni dramatice. De vreme ce, la rândul ei,
creaţia literară valorifică dramele, căderile, speranţele,
căutările, valorile omului, înseamnă că subterana
conştiinţei este numitorul comun al literaturii şi creaţiilor
religioase. Concludentă este observaţia lui Eliade din
Şamanismul: experienţa interiorizată a creaţiei poetice
este asemănătoare cu “extazul sau cu inspiraţia religioasă a
primitivilor.”
73
8 Aşadar, pentru cercetător, literatura (cu
precădere cea folclorică/orală) aminteşte de creaţiile
mitologice pentru că ambele sunt constructe ale interesului
metafizic şi funcţionalitatea lor este rituală sau
existenţială. Între creaţia literară şi cea mitică, se
juxtapune o zonă de intersecţie pentru al cărei studiu
analitic e obligatorie o acuitate superlativă. A probat-o
Mircea Eliade, printr-o ipoteză biografică: “S-ar putea ca
cercetările mele să fie considerate într-o zi ca o tentativă
de a regăsi izvoarele uitate ale inspiraţiei literare.” 9
Semnificativă căutare a cauzei primare, a sursei metafizice
comune faptului religios şi celui literar. O interdependenţă
izvorâtă dintr-o genealogie multă vreme ignorată.
“Sacralitatea artei este înlocuită – conform legii
generale a trecerii de la sacru la profan – de fenomenul
general al desacralizării, care echivalează cu afirmarea tot
mai evidentă a criteriului specific artistic, a autonomiei
artei şi frumosului.” 10 În opinia lui Adrian Marino, această
lege estetică, dovedită şi promulgată de Mircea Eliade,
explică atât tipologia fundamentală a creaţiei artistice, cât