GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

său nemijlocit perceptibil, piatra, necesită o abordare
aparte. Conform concepţiei tradiţionale despre om şi lume,
analizată de Eliade (sau valorificată în subtextul operei
literare), piatra este proiecţia simbolică a oaselor Marii
Mame. Nu avem de-a face cu un procedeu de substituţie.
Nu este o înlocuire a materiei-lipsă: pietrele sunt oasele
Zeiţei Pământ, alcătuind şi susţinând încrengătura fizică,
senzitivă a acesteia. Amintim doar rolul pietrelor în
mitologia greacă, atunci când, după diluviu, funcţia lor
mitico-magică a fost aceea de instrumentar al noii creaţii a
omenirii. Elemente magice de reînviere, de creaţie a unei
alte lumi, pietrele ispitesc spre o comparaţie, probabil,
îndrăzneaţă.
Dacă piatra înglobează virtuţi creatoare genuine, dacă
labirintul implică noua ordine (într-o altă nouă lume),
biblioteca – acest spaţiu care relevă o dihotomie
fundamentală – ascunde şi ea, cum s-a văzut, tentaţia
dezvăluirii, a cunoaşterii, a creaţiei şi, implicit, a
sacralităţii. La origine, biblioteca se confundă cu un topos
confirmat. Un topos sacru. Şi aceasta deoarece cartea
(deci, ceea ce adăposteşte, găzduieşte şi oferă biblioteca)
era o ipostaziere a sacralităţii primordiale. Obiectul care,
prin convenţie lingvistică, este numit “carte” (obiect atât
de palpabil sau “profan” în materialitatea lui) şi litera
(adică semnul ce-i conferă statutul de sistem organic, real
şi semnificativ) sunt învestite cu reprezentări şi valori
simbolice, iar litera cristi, sacra pagina sau celestis pagina
afirmă doar câteva din determinante.
În cadrul raportului dintre labirint-bibliotecă, permis
de structura dialectică a celor doi termeni, cartea devine
echivalentul spiritual al pietrei: piatra stabileşte
coordonatele unei noi lumi (o punere-în-formă), car-tea
creează şi ea un alt univers – superior, spiritual, sacru.
Simbol al cunoaşterii şi al înţelepciunii, cartea dezvoltă
rezultatul unei revelaţii; comunică un mesaj divin,
16