GRAŢIELA BENGA TRAVERSAREA CERCULUI Centralitate ...

învolburează literatura şi cercetarea ştiinţifică, aşa cum
sunt ele concepute de Mircea Eliade.
3.7. La Hesse, personajul joacă în realităţi întâmplătoare
şi alcătuieşte o biografie imaginară în care Harry
Haller e doar o denumire a dublului fidel oglindit (iniţiala
H), însă – la rândul ei – o denumire fragmentară: în fond,
sub acest nume se ascunde Proteu
48
59 , adevărata mască
umbrită de celelalte imagini figurative, potrivite într-un
scenariu sau altul. Observaţia lui Gilbert Durand nu poate
fi amendată în totalitate. Atât doar că Proteu se joacă, nu e
un personaj care joacă pe o scenă incertă. Or, Harry ajunge
târziu la conştientizarea distanţelor focale diferite
aplicabile jocului; trebuie să râdă, trebuie să se joace şi,
astfel, să depăşească forţa estropiantă a iluziei şi să unifice
discontinuităţile, multiplicările într-o simultaneitate
centripetă. Masca, persona, în latină, ar putea să se apropie
mai mult de traseul procesual al personalităţii (inclusiv pe
linia lui Jung): aplatizarea, alterarea, dezintegrarea, să fie
urmate de înnoirea şi reîntregirea componentelor, până la
obţinerea personalităţii totale, al cărei centru nu este eul, ci
sinele.
În cazul prozei lui Mircea Eliade, masca atrage şi
coagulează însăşi esenţa metafizicului. Jocul măştilor îşi
pierde dimensiunea ludică, în favoarea unei gravităţi
sacerdotale. O ceremonie, cu toate regulile ei prescrise, cu
misterul intraductibil al determinării, înlocuieşte suprafaţa
arbitrară din romanul lui Hesse. Revelaţiile demistificante,
marcând traiectoria personajelor care îşi orânduiesc în aşa
fel viaţa încât să se sincronizeze cu mişcarea sferelor şi a
sensurilor înalte, alcătuiesc liniile de forţă ale romanului
scris de Eliade. În acest sens, masca, dublul, alteritatea şi
dubletele simbolice60 ocupă un loc central – ele asigură
trecerea de la identitatea definită în / prin intimitate spre
identitatea proiectată în universal.