Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

abandonat, păstrându-se doar obiceiul jocului, al cântecului, caracteristice manifestărilor
nedeice recente.
La Bolboşi, în noaptea de joi spre vineri se duceau femei curate să caute pe locuri de ele
ştiute, homanul (iarba mare). Cu aluat de pe postavă şi cu sare la ele, făceau mătănii,
invocând: „Bună dimineaţa, buruiană mare, / Eu te dărui cu sare, / Tu mă dărui pe mine / Cu
coada mare pe spinare / Şi cu zile multe şi norocoase." Cu o sapă curată şi sfinţită scoteau
apoi homanul, la fiecare lovitură de sapă, închinându-se. Dacă homanul avea o rădăcină
sănătoasă era semn că şi acela care l-a scos va fi sănătos. Dacă dimpotrivă, rădăcina era
găunoasă şi sănătatea celui care a scos-o urma să fie şubredă. O parte din homanul scos în
noaptea de joi spre vineri era tăiat mărunt şi amestecat cu făină se dădea la vite şi păsări în
dimineaţa de Sântoader. Obiceiul scoaterii homanului în noaptea spre Vinerea Sântoaderului
era practicat în majoritatea localităţilor judeţului.
5.1.15 Paştele şi Învierea. Săptămâna luminată
Este sărbătoare fixată în echinocţiul de primăvară în funcţie de fazele lunii (se serbează
întotdeauna în duminica imediat următoare lunii pline, de după echinocţiul de primăvară, dar
nu înaintea paştelui evreiesc). Jertfa lui Iisus s-a săvârşit pentru toţi creştinii şi este
sărbătorită cu o periodicitate anuală. Ciclul pascal, care durează două săptămâni, este
deschis de sărbătoarea Floriilor, urmată de Săptămâna Patimilor, când se deschid
mormintele iar Iisus este trădat şi răstignit. Miracolul învierii este continuat de actele
purificatoare ce aduc armonia din Săptămâna Luminată. „În mormânt viaţă, pus ai fost,
Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut şi viaţă lumii Tu ai izvorât." (Triod)
Spre a arăta solemnitatea actului învierii, fiecare va avea o lumină aprinsă până acasă, unde
era stinsă în grindă, afumând-o în semnul crucii. Această lumânare era aprinsă la timp de
primejdie iar cu ea se afumau vitele bolnave.
Pasca e cea mai însemnată coptură. Iisus Hristos, înainte de a fi prins şi răstignit pe cruce a
zis învăţăceilor: „până acum aţi mâncat copturi nedospite şi nesărate, adică turte sau azime.
De acum veţi mânca copturi dospite şi sărate care se vor numi pasci".
Pasca fiind coptura cea mai însemnată, trebuie să se facă din pâinea cea mai aleasă, din
grâu, fiindcă el e cinstea mesei. Cojile ouălelor care s-au întrebuinţat în facerea Paştelor, se
aruncă pe o apă curgătoare ca peste vară să nu ia uliul găinile. Făina ce se presară pe
lopata cu care se bagă Paştele în cuptor, se strânge şi se presară peste răsaduri.
Dintre fripturi cea mai însemnată e mielul Paştelor, care se frige întreg şi se duce la biserică
la sfinţit. Mielul semnifică pe Domnul Iisus Hristos.
La biserică, sfârşind de citit rugăciunile, preotul ia busuiocul, îl umezeşte în aghiasmă şi
stropeşte pasca. În acest timp cântăreţul cântă „Hristos a înviat!".
Anafura primită la Paşte se pune în sarea vitelor, cu credinţa că atunci vacile sau oile vor
avea mai mulţi viţei şi miei, iar dacă sunt bolnave li se dă pască sfinţită să se
însănătoşească.
Oul îl reprezintă pe creatorul lumii, iar spargerea lui, ca şi tăiatul mielului, reprezintă simbolul
jertfei, dar şi al divinităţii care moare şi renaşte.
107