Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

pe fereastră pentru a-l face frate cu un alt copil care trăieşte. Se zicea «Bogdaproste». Se
chema o vecină la care i-au trăit toţi copiii. Femeia stă pe prispă, iar mama cu copilul în casă.
Se deschidea fereastra. Femeia îi punea copilului pe piept un ban pe care îl lua mama.
Femeia lua în braţe copilul şi pleca cu el acasă. (satul Vladimir.
5.2.2 Nunta 89
Nunta, al doilea eveniment din ciclul vieţii care marchează viaţa familială, este marcat la sat
de o tradiţie puternică, încărcată de simboluri. Aşa cum se subliniază în analiza de „Sărbători
şi Obiceiuri‖, „Întreaga scenografie a nunţii se sprijină pe temeiul generat de prescripţii
ceremoniale şi ritualuri precise, cu rol apotropaic şi augural pentru crearea atmosferei
sărbătoreşti, influenţarea şanselor viitoare ale căsătoriei şi, în genere, influenţarea pozitivă a
relaţiilor în familia lărgită. Atenţia ce se acordă în satele Olteniei strategiei de strângere a
relaţiilor de rudenie are, în context nupţial, rostul de a menţine cuplul sub influenţa familiei.‖
În mod tradiţional, nunta avea mai multe etape, fiecare cu ritualul şi simbolistica proprie:
peţitul, logodna, zestrea, chemarea la nuntă, alaiul de nuntă, masa mare, cărora li se
adăugau diferite obiceiuri după nuntă.
Peţitul se făcea de către rudele băiatului, care mergeau la familia fetei pentru a se înţelege
asupra căsătoriei şi asupra zestrei. Persoanele care mergeau la peţit difereau în funcţie de
tradiţia zonei: „[Mirele însoţit] de o rudă apropiată, sau de un prieten bun. Uneori chiar de
tatăl lui” (satul Cloşani); „Părinţii şi doua, trei neamuri ale ginerelui sau miresei” (satul
Dumbrăveni); „Părinţi, naşi, rude apropiate sau un vecin de încredere” (satul Racoviţa).
În satul Bratuia, mărturiile spun că „Prima dată, pentru a cădea de acord asupra zestrei,
mergeau fără băiat, numai părinţii sau ceva rude ale băiatului. Apoi mergea şi băiatul, ca să
se placă tinerii, „Mergeau în orice zi, în special seara. Dacă nu erau de acord părinţii fetei
trimiteau vorbă prin cineva.”
În satul Vladimir însă, peţitul se făcea de către „Tatăl, vecini, un bunic, să fie martor al
învoielii”. Conform tradiţiei, „De obicei se mergea luni, joi sau duminica seara. Nu mergeau
marţi şi sâmbăta seara pentru că nu e bine de început ceva în aceste zile. Luau parte socrii
mari, socrii mici, un vecin, ginerele, mireasa. Atunci se făcea şi ciorna (o foaie de zestre).
Asta era şi logodna.”
Zestrea era transportată în lada de zestre, de la casa miresei la casa mirelui, de obicei în
ziua nunţii, şi conţinea îmbrăcămintea ei şi diverse ţesături pentru decorarea casei: „[Lada se
lua] în ziua nunţii. Era o ladă de lemn, cunoscută sub numele de ladă de Braşov. Conţinea
îmbrăcămintea miresei şi ţesături pentru îmbrăcarea unei case”; „Lada era transportată la
casa băiatului în ziua logodnei, dacă se făcea, dacă nu, în ziua nunţii. În ladă se aşezau
îmbrăcămintea fetei şi alte ţesături”; „Se dădeau lăzi de zestre sau lucrate de rudari. Lada
era încărcată cu tot ce era necesar pentru îmbrăcatul unei case. Era trimisă cu căruţa cu o zi
înainte la casa ginerelui”. În satul Vladimir, zestrea avea un rol foarte important: „Mireasa nu
se mărita dacă nu avea palton şi ladă [în care erau] paturi, căpătâie, perini, haine. Când
pleca la biserică, pleca şi lada spre casa ginerelui”.
89 Ghinoiu, Ion, op. cit., pag. 61- 131.
118