Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

Obiceiul luatului miresei este descris mai pe larg într-o mărturie: „Nu se zice ala, ci nuntă.
Erau două nunţi – a ginerelui şi a miresei. Nuntaşii erau fie cu căruţe, fie cu cabriolete. În
fruntea nuntaşilor erau naşii. [La masă mare] mergeau nuntaşii ginerelui la care se adăugau
spre seară, cuscrii veniţi cu părinţii miresei. Ginerele şi mireasa mergeau către biserică, la
cununie, în căruţe separate, mireasa cu naşa, ginerele cu naşul. După cununie mergeau în
acelaşi vehicul, în general în căruţa naşului, către casa ginerelui”. Mai în detaliu, există
mărturia din satul Bratuia: „Nasul şi naşa ia de mână pe ginere şi mireasă şi-i duce la trăsura
unde naşa îi pune azima în cap şi toarnă trei picături de vin pe azima. Azima o înveleşte în
patru într-un prosop şi apoi pleacă la biserică. Aici scot dintr-un prosop o altă azima din care
popa taie două felii şi le dă să guste plus două pahare de vin (din care i-a turnat naşa în
cap).”
Pe drum, se spune că „sătenii ieşeau cu gălețile pline cu apă, cu flori. Naşul arunca bani în
găleată” (satul Olteanu); „copiii puneau vedre cu apă împodobite cu flori în calea nunţii când
mergea spre biserică sau spre casă, ca semn al bunăstării urate tinerilor căsătoriţi. Ginerele
şi naşul trebuia să pună bani în vedre” (satul Racoviţă); „există credinţa că oamenii întâlniţi
să nu fie cu vase goale mergând către fântână, ci să fie cu vase pline cu apă, venind de la
fântână” (satul Valea cu Apa).
Primirea alaiului în gospodăria socrilor mici cuprindea închiderea porţilor, ascunderea
miresei şi plata pentru mireasă: „Nuntaşii miresei închideau porţile şi invitau alaiul de nuntă
al ginerelui să meargă mai departe «că la dânşii nu se găseşte nici o mireasă». În acest
moment, ieşea în fruntea nunţii ginerelui colocosarul, băiatul hotărât mai dinainte să spună
colocasariile” (satul Cloșani); „Răţoii primeau nunta (răţoii sunt neveste mature, rude, mătuşi
ale miresei. Îmbrăcate întotdeauna în costum naţional.) Când venea nunta să ia mireasa, ele
stăteau în stradă în fața porţii închise. Nașa ieșea în fața alaiului şi rățoii spuneau: «Ieşim cu
luna înaintea soarelui». Naşa răspundea: «Noi ieşim cu soarele înaintea lunii». Se spunea
de trei ori, apoi se deschideau porţile. Apoi intrau în curte şi mireasa cu băiatul care a adus
apa, îi stropea pe nuntaşi. În casa avea loc apoi iertăciunea, în timp ce afară oaspeţii păstrau
liniştea, apoi începea jocul” (satul Dobriţa); „când ajungea alaiul mirelui la poarta miresei,
găsea porţile încuiate. Urmau discuţii hazlii; până la urma, unul îi păcălea şi sărea poarta, o
deschidea sau le era deschisă” (satul Racoviţa;, „se încuiau porţile, se legau cu lanţ,
încercau să le sară, să le scoată din ţâţâni. Li se cereau bani. Până la urmă plăteau şi intau”
(satul Vladimir.
Iertăciunea „Avea loc în casă, pe pernă, ca să fie iertaţi de părinţi pentru ce le-a greşit. De
asemenea, ginerele trebuia să plătească mireasa la soacra mică”; „După ce se spuneau
iertăciunile, ginerele rupea chiotoarea soacrei mici şi îi punea bani în sân, iar soacra îi dădea
fular ginerelui.”
Primirea miresei în gospodăria socrilor mari avea, de asemenea, ceremonialul său: în
satul Dobriţa, „După cununie când mergeau la casa mirelui, socrul mare aştepta mireasa în
faţa casei. Aici era aşezată o măsuţă cu trei picioare, pe care era pusă o găleată plină cu vin
şi frumos împodobită. Mireasa intra în curte, socrul o lua şi o învârtea de trei ori în jurul
mesei. De fiecare data ea trebuia să lovească masa cu piciorul. În acest timp, lăutarii cântau.
Apoi [se făcea] hora în jurul mesei”; „Se duceau la casa ginerelui. În faţa casei o masă
rotunda: socrul mare împreună cu naşii şi nuntaşul cu bradul învârteau fata de trei ori în jurul
mesei. Mireasa scotea de la şold un ştergar lung şi brodat pe care-l lega de gâtul socrului
mare” (satul Racoviţa); „Când soseşte mireasa de la biserică, acasă la mire, este primită în
122