Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

5.2 Practici tradiţionale legate de viaţa familială
În a doua parte a demersului istoric, etnografic şi antropologic, studiul s-a focalizat pe
ansamblul de practici, reprezentări, expresii, cunoştinţe, abilităţi pe care comunităţile,
grupurile şi indivizii le recunosc ca făcând parte din moştenirea lor culturală, transmisă din
generaţie în generaţie şi recreată în permanent.
Menţionăm faptul că, aceste elemente sunt prezente în detaliu, şi în practicile sociale
tradiţionale prezentate mai sus.
5.2.1 Naşterea 88
Naşterea copilului şi perioada imediat următoare este un moment important în viaţa familială
şi era marcat prin tradiţii şi ritualuri specifice: „ obiceiurile practicate la naştere erau diverse şi
foarte puternice. Ele asigurau venirea pe lume a unui nou născut, îl integrau în familie şi în
comunitatea sătească, îi protejau drumul în viaţă.”
Cu ocazia naşterii există obiceiul de a pregăti masă iar rudele şi prietenii vin şi aduc daruri:
„Imediat după naştere, femeile [veneau cu] mâncare, băutură, ajutau femeia; daruri pentru
copil” (satul Vladimir).
De asemenea, la trei zile după naştere era obiceiul, care s-a păstrat şi astăzi, al ursitoarelor:
„Ursirea avea loc în camera mamei şi a copilului, la trei zile, noaptea, de către trei ursitoare:
„Se credea că sunt trei: ursitoarea mare, mijlocie, mică, fiecare din ele are altă menire la
ursit, dar nu se ştie ce fel de menire, anume.”
Pentru ursitoare se pregăteau turte speciale, numite în Gorj turtiţe: „Se făceau trei turtiţe de
pâine, unse cu miere. Se aşternea o cârpă curată pe o masă joasă. Şi pe fiecare turtiţă era
un pahar cu apă, unul cu vin şi unul cu ţuică. Fiecare turtiţă avea înfiptă o cruce de busuioc.
Când aşeza turtiţele, îmbrăca si pe născută (nepoată). Turtiţele erau de mărimi diferite
”(satul Olteanu); „Se puneau trei azmute de pâine şi un pahar cu miere, ca să se îndulcească
ursitoarele. Azma e pâinea făcută din făină de grâu, aluat nedospit, coaptă în spuza focului.
Azmita este pâine mai mică.” (satul Teleşti)
Ursirea se făcea în funcţie de ce visa mama copilului: „După cum visa mama copilului, dacă
visa frumos, copilul avea viaţă lungă şi fericită”; „În noaptea a treia de la naştere veneau
ursitoarele pentru ursire. Mamei copilului, în vis, i se arata viitorul copilului. Povestea visul
bătrânelor din vecini şi ele îl tălmăceau”.
Naşii erau aleşi potrivit tradiţiei: ―Naşii erau de moştină, care au cununat pe moş-strămoşii,
erau aceiaşi la toţi copiii” (satul Peştişani); „Trebuia să întrebi naşul dacă vrea să boteze
copilul. Daca nu vrea, căutam pe altul. Naşii ţineau de tatăl copilului. Naşii se moşteneau‖
(satul Vladimir). Îndatoririle naşilor faţă de copil se păstrează încă, în parte, prin tradiţie:
„Naşa, la uşa bisericii, ia copilul din braţele moaşei care l-a adus de acasă; în biserică îl ţine
în braţe, spune Crezul, îl duce acasă; îl pune pe prag, apoi pe masă, şi-i dă să guste, pe
buze, din toate cele puse pe masă, inclusiv băutură. Naşul nu face nimic, numai că mănâncă
88 Ghinoiu, Ion, op. cit., pag. 58 – 59.
116