Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

5.3.3 Centre de ceramică din Gorj
În majoritatea satelor meşteşugul olăritului constituia ocupaţia de bază a locuitorilor. Situaţia
s-a schimbat însă începând cu secolul XX, pe măsura scăderii cererilor pentru vasele de lut,
când meşteşugul devine treptat ocupaţie complementară ce constituie doar un mijloc
suplimentar de venit. Olarii din Gorj, precum şi cei din Oltenia, păstrează în produsele lor
forme şi procedee străvechi. Astfel, strachina, care se lucrează şi azi, aminteşte tipul
ceramicii Latine. Mediul natural a avut un rol hotărâtor în apariţia şi menţinerea centrelor de
olari, acestea fiind condiţionate de existenţa argilelor şi humelor necesare confecţionării
vaselor, precum şi de posibilitatea procurării lemnului pentru ardere.
Ornamentarea se realiza folosindu-se mai multe tehnici: tehnica îmbrănării cu o fâşie de lut,
tehnica ştampilării (practicată la Ştefăneşti), tehnica înfloratului la roată (cel mai frecvent
practicată), tehnica înfloratului cu rosală (folosindu-se pensula si pieptenul), tehnica
înfloratului cu humă (realizată cu cornul şi cu pana), tehnica smălţuirii (prin pregătirea cu
smalt negru, galben, verde şi roşu). Motivele ornamentale practicate de olăritul gorjean sunt:
antropomorfe, zoomorfe (capul de cocoş, şerpi, păsări), fitomorfe (brăduţ, spice, flori),
cosmomorfe (soarele, steaua). În ornare sunt frecvente liniile paralele, serampaul, valul,
semicercul, arcul, etc. Culoarea ceramicii gorjene apare din arsul în cuptoare şi prin folosirea
de vopsele. Olarii s-au stabilit în localităţile în care a existat pământ bun pentru
confecţionatul ceramicii, care-i ajuta să-şi asigure un câştig material.
Principalele centre de ceramică din Gorj erau la Târgu-Jiu, reşedinţa judeţului, unde
meşteşugul a fost deprins de la olarii din zona Vart, având ca principale cartiere de lucru
Olari şi Sisesti dar şi localităţi învecinate ca: Urecheşti, Iaşi, Drăguteşti, Româneşti, Vădeni,
Bârseşti; centrul Găleşoaia are o vechime milenară, dovedită arheologic (dealurile Vârtului
deţineau cel mai bun pământ pentru oale) şi cuprindea satele Găleşoaia, Stejerei,
Hodoreasca şi Pinoasa; centrul Stroieşti-Arcani cuprindea satele Stroieşti, Arcani, Brădiceni,
Raşova, Raşovita şi Leleşti; centrul Peşteana-Vârtop cuprindea satele Peşteana-Vulcan,
Vârtop, Boboieşti, Strâmba-Vulcan, Ciuperceni şi Pieptani; centrul Glogova cuprindea satele
Glogova, Olteanu, Iormăneşti şi Clejneşti; centrul Ştefăneşti cuprindea satele din zona
Târgu-Cărbunești: Stefăneşti (aici s-a remarcat culoarea albă a smalţului ca o caracteristică
specifică a zonei), Albeni, Boboieşti, Şipot şi Logrești - influenţat de ceramica de Horezu.
Astăzi, mai există centre de ceramică în comunele Novaci, Târgu-Cărbunești, Câlnic,
Glogova şi oraşul Târgu-Jiu.
5.3.4 Uneltele de muncă şi folosirea terenului
Studiul etnografic al ocupaţiilor, în perspectiva istorică a evoluţiei lor, indică îmbunătăţirea
continuă a ocupaţiilor, prin procedee tehnice superioare, s-au reflectat în mod corespunzător
în viaţa omului. Pentru zona de munte şi de podiş împădurit, din punct de vedere
antropologic şi cultural, unealta caracteristică a fost securea, în zona fâneţelor, coasa şi în
câteva zone de luncă, plugul de lemn cu brăzdar de fier. Din punct de vedere tradiţional,
95 Sursa imagine: http://portalnovaciranca.ro/scurt-istoric-ranca-novaci.html
131