Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

şi bea. Dă dar pe pieptul copilului” (satul Dobriţa); „Naşul era socotit ca şi un părinte. Naşul
avea datoria să ajute copilul pe care l-a botezat.” (satul Prigoria).
La un an, apoi, copilul este dus la naşi pentru tăierea moţului: „Când copilul împlinea un an
sau trei ani, numai la băieţi, i se tăia moţul. Naşul îl tăia. Finii mergeau cu copilul la naş cu
plocon, cu peschir şi alte cadouri. Naşul făcea cadou finului bani şi un animal: viţel, oaie.
Moţul se tăia cu foarfeca; pe moţ se punea un ban care cădea o dată cu moţul. Moţul se
păstra în lada cu zestre. În prima zi de şcoală i se arăta copilului.” (satul Vladimir.
La rândul său şi copilul avea îndatoriri faţă de naşi: „Faţă de naş copilul datora respect; la
anii căsătoriei îl luau că naş”; „Copilul trebuia să-l respecte şi-i săruta mâna. La Anul Nou îi
duc plocon: o spetie de porc, cârnaţi, o damigeană de ţuică, un banicior de grâu. Până îl
cununa. Un an da, unul nu; şi părinţii copilului fata de naşi: “Părinţii duc plocon la naş în ziua
fixată de naşi: un banicior de grâu, o spetie de porc, unul sau doi tranfiri din carne de porc,
cinci-noua kilograme de vin, trei kilograme de ţuică şi de cele mai multe ori un curcan”
(satele Cloşani şi Dumbrăveni); „Părinţii duceau şi ei un plocon, un an da, unul nu; până
creştea copilul şi putea da el singur plocon, până a-l cununa.” (satul Olteanu); „Se duceau
trei ani după botez cu plocon la Crăciun sau Anul Nou când hotăra naşul: un curcan, o
spetie, un trandafir, făina de grâu, vin, rachiu.” (satul Racoviţa)
Botezul se desfăşura după anumite ritualuri: „Când naşa aducea [copilul] de la biserică, îl
punea jos pe pragul casei, iar mama copilului trebuia să treacă de trei ori peste el ca să nu
se deoache. Apoi îl punea pe masă întinsă şi pe care erau toate ce urmau să se servească
oaspeţilor. Naşa îi punea pe buze din toate, atingea numai mâncare şi băutură, ca să aibă
parte de toate în viaţă” (satul Dobriţa); „Când veneau acasă, naşa îl aducea în braţe. Se
puneau pe o masă joasă şi rotundă: pâine, să aibă din belşug; carte, să fie învăţat; miere, să
fie dulce; busuioc; banul de la scaldă. Naşa îl punea pe masă, peste aceste obiecte şi de
acolo îl lua mama” (satul Olteanu); „Petreceau cu naşii şi moşii în frunte. Moaşa ţinea copilul
în braţe şi înconjura masa şi aduna darul. Banii se puneau pe pieptul copilului” (satul Stoina).
La botez, se primeau diverse daruri: „Banii aveau şi înţelesul de a se da un sprijin părinţilor
în creşterea copilului. Dăruia naşa cu o cârpă de borangic şi o faţă de pernă. Moaşa primea
pânză de borangic pentru o pereche de mâneci pentru cămaşă.” (satul Cloşani); „Daruri
aduceau toţi invitaţii. Moaşa aducea faşă de lână colorată şi punea busuioc. Preotul îl
închina cu bucuiocul de la faşă. Dar nu se strigau ca la nuntă. Naşul cumpăra copilului
îmbrăcăminte.” (satul Olteanu); „Se dăruia copilul. În afara de haine şi bani, se dăruia cu un
purcel, un miel sau un viţel.” (satul Prigoria); „Naşii aduceau de îmbrăcăminte şi bani, ceilalţi
invitaţi dădeau bani.” (satul Teleşti)
La țară se practica schimbarea numelui atunci când copilul născut nu era sănătos: „Când
un copil era bolnav, i se schimba numele; era strigat cu un nume mai neobişnuit. De
exemplu, la noi este unul, Scânteie.” (satul Vladimir). Schimbarea numelui se făcea la
biserică: „Preotul şi cu naşul. Nu mai făcea botez (petrecere). La biserică mergeau doar
naşul şi mama copilului. Ritualul era acelaşi ca la orice botez.”; „Preotul schimba; se
aprindeau 44 de lumânări, se găsea alt praznic”.
Un alt obicei era acela al vânzării copilului către o familie care nu avea copii. Vânzarea era
numai un gest simbolic: „Daca mureau mai mulţi copii dintr-o familie, dacă n-aveau noroc la
copii, mama copilului îl dădea pe fereastră unei femei căreia nu i-a murit nici un copil. Primea
în schimb, unul, doi, cinci lei. Ulterior copilul nu se putea căsători cu copiii acestei femei.”
(satul Dobriţa); „Când unei femei îi mureau copiii, se vindea copilul sau se dădea de pomană
117