Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

Logodna, atunci când se făcea, avea loc la o lună după peţit, şi consta în general într-o
masă, unde se adunau rudele miresei şi ale mirelui; în satul Borăscu, „La logodnă, mireasă
dădea un cadou ginerelui, iar ginerele dădea fetei un pol de aur, în timp ce lumea petrecea şi
se cinstea. Se făcea şi joc”; tradiţia în satul Dumbrăveni era ca „la o săptămână după peţire,
la casa fetei, sâmbăta sau duminica. Luau parte părinţii şi câteva neamuri care au fost şi la
peţit. Mirele dădea miresei inelul de logodnă, rochie, pantofi. Mireasa dădea ginerelui şi
socrului şervete”.
Chemarea la nuntă se făcea cu o zi înainte, de către mire şi mireasă, fiecare însoţiţi, care
după tradiţie mergeau prin sat cu plosca de vin sau ţuică şi invitau rudele şi prietenii:
„Ginerele cu naşul călare cu pleosca. Mireasa cu fetele ei îşi chema nuntaşii ei, cu plosca cu
vin. [Spuneau]: «Bine v-am găsit sănătoşi; dacă aveţi bunăvoinţa veniţi la nuntă la noi…» şi
întindea pleosca”; „Cumnatul de mână şi ginerele mergeau întâi la naşi cu plocon şi-i
pofteau, apoi pe la neamuri, prieteni. Mergeau cu pleosca cu vin sau ţuică şi cinsteau”,
„Naşul şi ginerele călari, pe cai buni, cu plosca cu bautură, porneau din casă în casă şi
invitau oamenii la nuntă. Azi, tanarul [este] însoţit de taraful de lăutari”; „Ginerele şi cumnatul
de mână, cu ploştile pline cu ţuică şi vin, călari, porneau la invitarea oamenilor din sat la
nuntă. De cele mai multe ori pe jos, cu ploştile în mână şi cu lăutarii după ei”. În unele sate,
aşa cum sunt Borăscu şi Cloşani, mergea numai o persoană din partea mirelui pentru a
invita la nuntă: „Cumnatul de mână cu plosca umbla prin sat şi invita la nuntă cât mai mulţi”,
„În sâmbăta nunţii, cumnatul de mână cu lăutarii după el făcea chemarea la nuntă. Mergea
cu o ploscă în mână (cu vin sau ţuică) la oamenii pe care-i indicase ginerele. Se dădea să
guste din băutura şi le exprima dorinţa ginerelui de a participa la nuntă.”
Participanţii la nuntă - alături de miri, la nuntă erau părinţii, naşii, fratele şi sora de ginere,
însoţitorii, alte rude şi prieteni. Prin tradiţie, naşii de cununie trebuia să fie naşii moşteniţi sau
naşii mirelui, dacă nu, trebuiau aleşi dintre rudele sale: „Naşii moşteniţi – cei care au cununat
pe socrii mari şi au botezat pe mire” (satul Bratuia); “ Naşii de botez ai mirelui. Daca au murit,
luau din neamul naşului” (satul Dobriţa), „Dacă naşul din bătrâni a murit şi nu are moştenitori,
atunci se aleg rude ale ginerelui” (satul Dumbrăveni).
Cei care se îngrijeau de desfăşurarea ceremonialului erau socrul mare, naşii şi cumnatul
de mână, fiecare având îndatoririle sale. În satul Cloşani, „Naşii pregăteau darurile pentru
ginere şi mireasă, între care floarea de ginere, sovonul (voalul) pentru mireasă, gherlanul şi
lumânările de cununie. Naşul şi naşa mergeau la ginere şi [apoi], cu nuntă, se duceau la
mireasă. Aici naşa punea voalul miresei. Naşii cu nuntă duceau tinerii la biserica unde-i
cununau. Se înapoiau la casa ginerelui, la masă mare”. Atribuţiile cumnatului de mână, dar şi
importanţa naşilor sunt subliniate şi în mărturia din satul Vladimir, unde „Cumnatul de mână
chema împreuna cu ginerele şi lăutarii pe cei invitaţi la nuntă, conducea întreaga nuntă,
inclusiv bunul mers al mesei şi strângerea darului. Naşii cumpărau lumânările şi voalul, naşul
strângea darul şi îl preda miresei; naşa înveleşte mireasa. Naşii sunt primii părinţi ai noilor
căsătoriţi, ei sunt mai tari ca părinţii lor.”
Cumnatul trebuia să însoţească mirele şi mireasă în ziua nunţii iar portul său cuprinde
elemente distinctive: „Cumna de mână, starsala. Se pun doi: unul pentru mire, altul pentru
mireasă. Se fac doua mese. La mireasă este un cumnat de mână al ei şi când nunta pleacă
la ginere, starsala al miresei rămâne la mireasă şi vine doar seara la masa ginerelui. Ei
organizează masă. Cel ai miresei aduce suliţa – o prăjină de gorun, lungă de peste zece m.
Ei dirijează toata nunta , conduc servitul la masă. [Poartă] cârpă de borangic în diagonal, iar
119