Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

ătrâne culegeau floare de sânziană, romaniţă, sunătoare, coada şoricelului pentru ceaiuri;
rodul pământului sau rodul castraveţilor se punea în grădina de zarzavat ca să crească
castraveţii; cu planta Muma Pădurii se afumau copiii care plângeau noaptea” ;” femeile
culegeau buruieni de leac: spurcul pentru reumatism, pieritoare pentru orice boală, poala
Maicii Domnului, buruiană de zmeu pentru boala copiilor, buruiană de Muma Pădurii pentru
orice boală. Mai culegeau buruieni pentru farmece: plesnitoare şi de întorsătură, de
dragoste; „Fetele şi femeile culegeau toate plantele pe care era bine să le aibă în casă.
Copiii care plângeau erau afumaţi cu Muma Pădurii, în răsadurile de castraveţi se punea o
mată (o plantă) ca să crească bine, iar la cele de varză se punea creangă de arin”; „Fel de
fel de floricele (sânziene) şi buruieni de leac pentru ceaiuri, culese de fetele mari şi de flăcăi”;
„Culegeau buruiana de sânziană pentru că fereşte de necazuri şi plante medicinale”; „Fetele
făceau din sânziene coroane mari prin care treceau când mergeau la horă, să fie văzute cum
sunt văzute florile”. 76
5.1.6 Călușul
Obiceiul Călușarilor, Călușul (‖ca la șaue‖ – ‖șureanu‖) este un dans inițiatic străvechi
arhetipal. Căluşul e un zeu cabalin, implicat în naşterea şi sfârşitul ciclic al timpului. Obiceiul
Căluşarilor se practică în săptămâna Rusaliilor, mai ales de către bărbaţi, în număr impar,
care întruchipau diferite personaje: Mutul, Vătaful, Ajutorul de Vătaf, Stegarul, Căluşarii. Un
număr impar de bărbaţi selectaţi de Vătaf, se legau prin jurământ să intre în ceata
călușarilor, treci, cinci, șapte sau nouă ani.
După depunerea jurământului căluşarii devin personaje sacre, care păstrează taina. Din
ceata căluşarilor puteau să facă parte şi femei, dar ele nu puteau afla taina jurământului. Ele
se numeau crăiţe şi în timpul jocului se aflau între doi căluşari. Crăiţele care joacă în căluş
au fost consemnate pentru prima dată la Peşteana de Jiu (Gorj), deşi jocul crăiţelor e
cunoscut pe o arie mai largă în Oltenia.
Existenţa căluşului mixt (bărbaţi şi femei) în Gorj este consemnat în cercetările profesorului
Liviu Poenaru. Aria de manifestare este în zona de tranziţie a judeţelor Gorj, Mehedinţi şi
Dolj, pe cursul inferior al Gilortului, în raza localităţilor Ţânţăreni şi Turburea. În afara rolului
magic, femeile aveau obligaţii stricte în timpul dansului: culegerea bâtelor, preluarea şi
retransmiterea de către vătăşiţă a comenzilor vătafului, purtarea steagului de către cea de a
doua căluşiţă.
O descriere a Căluşului mixt din Gorj a făcut-o Tudor Arghezi în tableta „Căluşarii", vol.
„Tablete de cronicar", Editura ESPLA, 1960, pag. 246-247, consemnările făcând referire la
anul 1947: "De ziua Moşilor, iată-i jucând în privelişte căluşarii, gorjenii iscusiţi în aruncarea
bâtei şi a saltului după ea. Panglicile pălăriilor flutură, trupurile zvelte se încovoaie, flăcăii
hăulesc. Prăjina care figurează stindardul, e gătită-n vârf cu snopul de usturoi şi trece dintr-o
mână în alta cu o elasticitate elegantă de lance. În timpul dansului, la vioară, se prinde un
vârtej de libelule îmbrăcate ţărăneşte, cu zornăitoare la opinci. Călcătura călcâiului e
caracteristică, sprintenă ca pe Columna traiană, în ghirlanda căreia spirală se povesteşte
76 GHINOIU, Ion, op. cit., pag. 280
96