Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

O legendă spune că Maica Domnului s-a dus cu coşul de ouă să-i înduplece pe jidovi să nu-i
chinuiască atât fiul. Din rănile Domnului s-a scurs sânge peste ouă, roşindu-le. Iisus
văzându-le a zis: ‖De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii întru aducerea aminte de
răstignirea mea.” După înviere, Maica Domnului a fost prima care a dat ou roşu şi pască
zicând: „Hristos a înviat!". De atunci se roşesc ouăle de Paşti. După ce mănâncă întâi pască,
apoi mâncare, toţi ai casei ciocnesc ouă în credinţa că se vor vedea şi pe cealaltă lume.
În afara datinilor prezentate în strânsă legătură cu ritul creştin, lumea ţărănească a conservat
altele care îi scot în evidenţă încărcătura de pământească sfinţenie. Ele au rolul menirii
pentru răstimpul ce urmează asupra sănătăţii şi fericirii omului, precum şi asupra trăiniciei şi
bunăstării gospodăriei. În noaptea de sâmbătă spre duminică din Săptămâna Patimilor,
oamenii merg gătiţi cu mic cu mare la slujba de înviere.
În satele de pe Valea Jaleşului, în noaptea învierii, când se bătea toaca la biserică, unii se
aruncau în Jaleş să fie feriţi de boli (cei sănătoşi) ori să se însănătoşească (cei bolnavi). De
fapt curăţatul prin spălare avea un rol deosebit pe Valea Jaleşului. În dimineaţa sărbătorii, ai
casei se spălau pe mâini şi pe faţă cu apă dintr-o ulcea nouă de pământ, în care era introdus
un ou roşu şi un ban de argint, că să fie rumeni la faţă şi bogaţi. La Aninoasa, în noaptea
învierii era obiceiul să se ia sare la biserică, apoi să fie dată la vite, fiind bună de sănătate.
La Broşteni, conform consemnărilor scriitorului Alexandru Odobescu „oamenii mergeau la
înviere luând la ei ouă roşii. Unul îl dădeau preotului, cu unul luau Pastele, iar altul îl mâncau
pe drum. Cojile de la oul cu care s-au luat Pastele erau legate într-o batistă şi păstrate fiind
bune de băut pisate în ceaiuri, contra frigurilor ori altor boli”
Două-trei ouă de la Paşte erau ţinute până la Ispas sau până la Rusalii, când erau mâncate
pe locul unde a fost semănată cânepa. La Andreeşti, Paştele erau luate în costum nepurtat,
prin care înainte de prima îmbrăcare era trecut un fier ca purtătorul să fie tare ca fierul.
Paştele aduse de la biserică în batistă nouă (nefolosită) erau luate de cei de acasă în curte
cu picioarele pe o secure (de fier). La Runcu, oul cu care se luau Paştele era purtat de femei
în sân, să aibă noroc, apoi păstrat la icoană. La Vădeni, oul cu care erau luate Paştele se
îngropa într-un lan de grâu sau în vie, în credinţa că vor fi recoltele ferite de piatră (grindină).
În zona Căpreni-Cruşeţu oul cu care erau luate Paştele se îngropa de fiecare dintre ai casei
în lanul de grâu să fie ferită recolta de grindină şi vijelie şi se dezgropa la seceriş. Dacă oul
cuiva s-a stricat, era semn că respectiva persoană nu va avea noroc. După slujba învierii,
unii creştini reveneau acasă, dar majoritatea rămâneau şi la slujba de Paşte. Odată ce
preotul sfârşea slujba, enoriaşii întindeau în curtea bisericii, pe ştergare albe, agapa de
Paşte. Se ciocnesc ouă roşii rostindu-se formulele tradiţionale: „Hristos a înviat!", „Adevărat a
înviat!". Tot acum se mănâncă tradiţionala carne de miel.
La Stănceşti oamenii se duceau la biserică în dimineaţa de Paşte cu traistele pline de
bunătăţi: ouă roşii, carne de miel, brânză şi băutură pentru masa comună de Paşte. La
Godineşti, după ce erau luate sfintele Paşte fiecare creştin căuta să guste peşte, ca tot anul
să fie iute şi zvelt ca peştele, o bucăţică de caş, ca să fie dulce şi bun cum e caşul şi o frunză
de urzică, să fie tot anul sănătos.
Cel care nu a luat Paşte răspundea la Căpreni, Cruşeţ şi Turburea, cu formula „să le purtaţi
sănătos!". Ajunşi acasă de la biserică oamenii păşeau peste brazdele cu iarbă verde „să fie
veseli cum e câmpul".
108