Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

este un termen fără de care nu se poate defini modernitatea preocupărilor contemporane în
domeniul peisajului, în context european.
Desemnând o parte de teritoriu perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este
rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani, peisajul se regăseşte practic
la toate nivelurile vieţii urbane, de la macropeisaj, la mezzo sau micropeisaj, contribuind la
formarea culturilor locale, fiind o componentă de bază a patrimoniului natural şi cultural,
conducând la bunăstarea umană şi la consolidarea identităţii culturale locale 6 . Principala
legislaţie care stă la baza protecţiei şi conservării peisajului (incluzând peisajul cultural),
precum şi a gestionării acestuia, este Convenţia europeană a peisajului, care vizează
încurajarea autorităţilor publice în adoptarea politicilor de protejare, administrare şi
planificare a peisajelor în Europa. Iniţiator încă din anii 1994 –1999 al colaborărilor în
domeniul peisajului, Consiliul Europei a finalizat acest demers, odată cu adoptarea
Convenţiei Europene a Peisajului (CEP) la Florenţa, la 20 octombrie 2000.
Convenţia a intrat în vigoare la 1 martie 2004, iar în prezent este semnată de 34 de state şi
ratificată de 27 dintre acestea. România este semnatară a Convenţiei Europene a Peisajului
(la 20 octombrie 2000) şi a ratificat această Convenţie prin Legea nr. 451/2002 pentru
ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000.
Colaborarea cu Consiliul Europei în domeniul peisajului în România a început încă din 2001,
prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Direcţia Generală Dezvoltare
Teritorială, datorită faptului că urbanismul, amenajarea teritoriului şi habitatul, reprezintă
punctele cheie ale noilor strategii în reabilitarea, conservarea şi valorificarea peisajului de tip
european.
Contribuind la formarea culturilor locale ca o componentă de bază a patrimoniului natural şi
cultural european, peisajul contribuie şi la bunăstarea umană sau la consolidarea identităţii,
fiind o parte importantă a calităţii vieţii pentru oamenii de pretutindeni: în areale urbane sau
rurale, în areale degradate sau în cele care se prezintă într-o stare perfectă, în spaţii
recunoscute ca fiind de o frumuseţe deosebită, precum şi în cele obişnuite.
Având în vedere faptul că evoluţiile tehnicilor de producţie agricolă, silvică, industrială şi
minieră, precum şi politicile în materie de amenajare a teritoriului, urbanism, turism şi
agrement, transport şi infrastructură și schimbările economice mondiale continuă în multe
cazuri să accelereze transformarea peisajelor, este nevoie în prezent de strângerea forţelor
privind această problematică: ale politicienilor, ale specialiştilor implicaţi în domeniu, cât şi
ale universităţilor formatoare, ale studenţilor implicaţi, ale opiniei publice şi ale altor actori
urbani implicați în proces.
Procese de degradare ale patrimoniului natural prin agresiune antropică
Agresiunea antropică asupra teritoriului judeţului Gorj este relativ avansată, datorită bogăţiei
subsolului, care a condus la un număr mare de exploatări miniere, exploatări ale petrolului şi
ale gazelor naturale. Din acest motiv, minele şi carierele cu halde de steril, împreună cu
sondele de extracţie a petrolului şi gazelor naturale, ocupă o suprafaţă extinsă din suprafaţa
judeţului iar peisajul este afectat iremediabil în unele cazuri. Se observă că în total sunt
6 Vezi Convenţia Europeană a Peisajului (CEP), adoptată de Consiliul Europei, la Florenţa, în 20
octombrie 2000.
15