Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

5.1.2 Crăciunul 73
Obiceiul colindatului, denumit în regiunea Gorjului şi „Piţărăi‖ se practica în special în ziua de
ajun: „Se colinda din ajunul Crăciunului (dimineaţa, ziua), în noaptea de Ajun, în prima şi a
doua zi de Crăciun (toată ziua până seara)”, „în ziua de Ajun, dimineaţa, de la ora cinci până
seara”, „în ziua de Ajun şi în noaptea de Ajun”.
Colindau în special copii, cărora li se alăturau, în funcţie de zonă, femei şi bătrâni: „Se aduna
la capul satului multă lume, mai mult copiii şi bătrânii, şi porneau la colindat ca un singur
grup. Uneori grupul era însoţit de lăutari (viorişti), dar mai mult se mergea cu fluiere”.
Colindatul se făcea în tot satul cu torţe de coajă de cireş şi bâte de alun lucrate, cu care, în
mod tradiţional, se descânta şi se scormonea în foc: „Colindătorii se adunau în capul satului
şi de acolo începeau colindatul. Făceau făclii din coajă de cireş şi bâte de alun lucrate la foc,
cu decor în formă de spirală” ; „Colindatul începea din capul satului, şi femeile ieşeau să
împartă la colindători” ; “Fiecare ceată de piţărăi mergea în colindeţe pe sectorul ei [pe
diverse uliţe] şi colinda în curte, în casă. Copiii plecau de la apusul soarelui şi aveau torţe din
coaja de cireş şi se întorceau seara cu torţele aprinse. În ziua de Crăciun se colinda pe la
vecini” ; “50-60 de piţărăi cu un vătaf, descântau în foc şi făceau urări. Se aşezau pe pat să-i
stea [gazdei] cloşca pe oua”, “Scormoneau în foc cu colindul [băţul] pe care unii colindători îl
purtau în mâini şi urau”.
În semn de mulţumire pentru urări, colindătorii primeau de la gazde fructe şi colaci (colindeţi)
şi/sau vin, tipul darurilor variind în funcţie de zonă: „Bani, nuci, mere, colaci. Se zicea: Care
nu dă colindeţi/Să-i facă casa bureţi ; „Mere şi pere, ţuică, colindeţi făcuţi în casă. Se făceau
350 de bucăţi. Se mai numesc şi colinde de grâu. Acum se cumpără chifle şi cornuri” ;
„Daca omul nu avea fructe, colaci, ieşea cu hârdăul cu vin şi dădea de băut la piţărăi” ;
„Mere, colăcei numiţi piţărăi pe care-i dădeau seara la colindeţi, băutura la cei mărişori,
carne de porc şi colinde (beţe de alun decorate). În ziua de Crăciun, colindătorii primeau
caltaboşi, un colac şi o colindă: un bastonaş din lemn de alun curăţat de coajă, lung de un
metru, decorat prin afumare (băţul se înfăşura cu tei şi se afuma cu o torţă. Apoi desfăşurau
teiul şi partea care a fost acoperită cu tei rămânea albă, cealaltă parte se înnegrea).
Colindătorii păstrau bastonul (colinda)”.
Apoi colindătorii, numai „copii şi flăcăi de la 10 la 20 de ani. În grupul de stea erau şi şaseopt
irozi”), special costumaţi cu „Cămăşi albe de costum naţional, cu căciuli înalte (topuri),
uneori cu coroniţe pe cap”, “Cu haine curate după portul satului, cu căciuli mutate şi
bastoane de alun”, mergeau la urat cu Steaua, din Ajunul Crăciunului până în Ajunul
Bobotezei. Steaua purtată era „Stea din lemn în cinci colţuri, îmbrăcată în hârtie colorată.
Erau lipite poze sau pictate icoane. În centru era Naşterea Domnului”. Colindatul se
desfăşura mai întâi afară, apoi în casă („Întâi în curte,apoi erau chemaţi în casă, în faţa
icoanei”).
73 GHINOIU, Ion, coordonator, Atlasul ETNOGRAFIC ROMÂN, VOLUMUL I, HABITATUL, Academia
Română, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu‖, Regia Autonomă a Monitorului Oficial,
Bucureşti, 2003, pag. 245 – 247.
94