Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

Stabilirea priorităţilor în restaurarea/conservarea bunurilor de patrimoniu cultural mobil
deţinute de muzee;
Specializarea unor angajaţi ai muzeelor în marketing cultural şi în managementul
proiectelor culturale, pentru a asigura promovarea corespunzătoare a imaginii unităţilor
muzeale şi pentru a asigura finanţarea multiplă a proiectelor culturale;
Organizarea în cadrul muzeelor a unor acţiuni culturale diverse, în parteneriat cu alte
instituţii culturale şi cu organizaţii neguvernamentale, chiar nelegate de profilul lor, pentru ca
publicul să perceapă unitatea muzeală drept una complementară unui centru cultural, ca pe
un factor de coeziune socială, ca pe un loc de convivialitate;
Realizarea de schimburi muzeale internaţionale;
Implementarea unui sistem performant de evidenţă informatizată, care să lege în reţea toţi
deţinătorii publici de bunuri culturale clasate în patrimoniul cultural naţional mobil.
11.2.5 Program de dezvoltare şi promovare a arheologiei industriale ca patrimoniu
Ideea muzeului de impresie a indus pe plan mondial lărgirea preocupărilor privind cercetarea
şi descoperirea procesului productiv prin intermediul arheologiei industriale precum şi
studiul evoluţiei teritoriului şi a imaginii sale. Această preocupare este rezultatul convingerii
care girează evoluţia conceptului de ―bun cultural‖: e imposibil să înţelegi sensul lucrurilor
izolat de context, în cazul acesta fiind fabrica, artizanatul, manufactura şi toate instrumentele
utilizate în procesul de producţie.
Arheologia industrială a apărut ca disciplină în contextul cultural englez al anilor 1950 sub
impulsul primelor studii dedicate revoluţiei industriale.
Decisive în afirmarea acestei discipline au fost în anii ‗60 apariţia publicaţiei ―Journal of
Industrial Archaelogy‖ şi a primului proiect de parc-muzeu, Coalbrookdale în Anglia.
Arheologia industrială este o disciplină relativ nouă, care interacţionează cu economia,
urbanismul şi istoria artei. Pe de o parte sunt concentrate interesele care se ocupă de
conservarea şi protejarea spaţiilor productive abandonate, pe de altă parte, edificiul industrial
este privit ca un document neintenţionat pentru studiul interdisciplinar.
Obiectul de patrimoniu industrial, ca document, poate oferi răspunsul la o serie de întrebări
privitor la condiţiile de lucru, inovaţie tehnică, mod de producţie, mecanism administrativ.
Printre operaţiunile destinate conversiei acestor situri putem aminti: Oraşul bumbacului
Lowell lângă Massachussetts, Satul-fabrică Grand Hornu în Belgia, reutilizarea
stabilimentului Fiat în Torino, recuperarea complexului de morărit Stucky în Veneţia sau
Docurile Londoneze.
Acţiuni necesare pentru dezvoltare şi promovare a arheologiei industriale şi tehnice:
Studiul evoluţiei tehnicilor, tehnologiilor şi activităţilor industriale pentru cercetarea
potenţialului oferit de patrimoniul tehnic şi arheologia industrială;
Stabilirea elementelor şi locurilor cu memorie tehnică şi a celor de arheologie industrială;
Cercetarea tehnologiilor populare tradiţionale şi a activităţilor tehnologice asociate;
237