Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

amplă, care a comportat investiţii din fonduri guvernamentale, prin împrumut de la Banca
Mondială. În prezent se propune reabilitarea întregului ansamblu Calea Eroilor, inclusiv axa
Brâncuşi, prin: trecerea în subteran a căii ferate care o traversează, modernizarea întregului
carosabil şi pietonal între Coloana infinitului şi Poarta sărutului, precum și reabilitarea
împrejmuirilor stradale şi a faţadelor tuturor clădirilor dintre monumente.
4.2.2 Cule şi monumente de arhitectură populară (locuinţe săteşti) 37
Cula, de la cuvântul turcesc „kule‖ are semnificaţia de turn şi este un tip de locuinţă cetate,
caracterizată prin proporţii şi înfăţişare de turn. Primele cule cunoscute apar pe teritoriul ţării
noastre în secolul al XVII-lea sau la începutul celui următor, având rădăcini în arhitectura
autohtonă a perioadelor mai vechi.
Acelaşi tip de clădire se întâlneşte de altfel, sub forme foarte variate, în întregul spaţiu
balcanic. Aria de răspândire a culei în România cuprinde Oltenia, cu precădere zonele de
sub munte şi de dealuri, precum şi, într-o mai mică măsură, partea de vest a Munteniei.
Cula a constituit locuinţa prin excelenţă a micilor boieri de ţară, nevoiţi să se apere singuri,
atât împotriva atacurilor răufăcătorilor, cât şi împotriva incursiunilor tot mai frecvente ale
turcilor de peste Dunăre. Specifice micii boierimi locale, culele erau mai numeroase mai ales
în regiunea de dealuri a Olteniei, incluzând aici şi aria judeţului Gorj, unde proprietatea mică
şi mijlocie s-a menţinut până dincolo de prima parte a secolului XX; prezența lor a fost mai
rară în regiunea de câmpie, căzută sub stăpânirea mănăstirilor şi a marii boierimi.
În forma ei tipică cula se prezintă ca o clădire cu un plan pătrat sau aproape pătrat, alcătuită
din trei niveluri: un parter fără ferestre, folosit exclusiv ca beci sau magazie, şi două etaje cu
câte una, până la trei încăperi. Un element caracteristic al culelor olteneşti, îl constituie
frumosul cerdac de la etajul superior, larg deschis prin arcadele trilobate, sprijinite prin
coloane masive de zidărie. Legătura dintre caturi este asigurată printr-o scară interioară de
bârne. Construcţia este din cărămidă sau piatră şi cărămidă, cu ziduri de 0,80 – 1 metru
grosime, învelitoarea este din şindrilă. În afară de masivitatea zidurilor, caracterul fortificat al
clădirii rezultă din meterezele înguste în exterior şi divers orientate în vederea apărării, din
uşa groasă de stejar străpunsă uneori de orificii pentru tras şi în special din faptul că, scara
este întotdeauna interioară.
Alături de culele tipice, cu înfăţişare pronunţată de turn, apar către începutul secolului al XIXlea
şi unele cule cu un singur etaj, apropiate ca proporţii de casa boierească de ţară, criteriul
de distincţie între cele două tipuri de locuinţă rămânând prezenţa sau lipsa elementelor de
întărire. Existenţa acestora, izvorâtă din aceleaşi nevoi de autoapărare, se relevă şi la unele
case ţărăneşti cu parter şi etaj din regiunea de dealuri a Gorjului, fără însă ca asemenea
clădiri să poată fi socotite cule.
4.2.3 Cula Cornoiu – Oraşul Bumbeşti-Jiu, Satul Curtişoara
A fost construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi lăsată moştenire de Radu
Pistescu, logofătului Cornea din Târgu-Jiu la 1785. Construcţia este dezvoltată pe trei
37 Informaţiile sunt preluate de pe site-ul oficial al Muzeului Gorjului - http://www.muzeulgorjului.ro
47