Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

Obiceiul purtării leuşteanului şi usturoiului în săptămâna Rusaliilor şi punerea în scop
preventiv de ramuri verzi, mai ales de tei, la stâlpii porţilor precum şi prin casă şi grajduri, era
frecvent în judeţ şi avea menirea feririi de strigoaice, dar şi de grindină ori „hale". Cei ‖pociţi‖
de Rusalii erau adesea vindecaţi, dacă-i jucau Căluşarii o dată sau de mai multe ori. La
Şipot, dacă-l lua pe careva din Rusalii cu dureri de cap, junghiuri, ameţeli, se ducea Căluşul
să-l joace în curte (dacă putea, juca şi bolnavul). I se dădea să mănânce usturoi iar căluşarii
treceau peste el, cântându-i-se: "Din Rusalii să te scoli, din căluş să sai în sus!". În Duminica
Rusaliilor erau organizate în satele gorjene praznice, hramuri şi bâlciuri.
5.1.19 Sărbătoarea Sfintei Treimi (ziua de luni după Rusalii)
La Godineşti se credea că la Sfânta Treime trebuie să se organizeze clăci la „funcţionarii‖ ori
„neputincioşii‖ comunei. Şi în Gorj se credea că spiritul morţilor venit în Joia Mare să
sărbătorească Paştele cu ai casei, se întorceau la locurile veşniciei de Rusalii. În sâmbăta
Rusaliilor pentru împăcarea spiritelor morţilor, gata de plecare, se făceau pomeni la
morminte, însoţite de bocete (Moşii de Rusalii).
5.1.20 Viaţa Comunitară
5.1.21 Şezătoarea 83
Şezătoarea era un prilej de socializare şi de cunoaştere. În studiul realizat de Institutul de
Etnografie se specifică: „Şezătoarea a fost, iniţial, o instituţie premaritală controlată de ceata
de fete. În fapt, şezătoarea cuprinde grupe de vârstă diferite, dar predominantă este
categoria celor tineri necăsătoriţi. Temporal, se începe cu lucrul (tors, cusu, etc.), se continua
cu sosirea flăcăilor şi se încheie cu un complex de manifestări folclorice, cântece, povestiri,
câteodată şi joc. Importantă este atmosfera propice cunoaşterii tinerilor.” Şezătoarea avea
vremea ei: „În lunile august şi septembrie, în zilele de lucru, seara târziu, se făceau focuri pe
şanţul şoselei satului şi aici se strângeau fete şi femei, fiecare cu lucrul, sau veneau şi flăcăi
dornici de glume. O fată [împreună] cu copiii din sat se îngrijea, la ziuă, să strângă
vreascuri.” (satul Cloşani ); „Vara spre sfârşit (august, începutul lui septembrie) pe marginea
şoselei; iarna, în case.“(satul Teleşti).
83 GHINOIU, Ion, coordonator, Atlasul ETNOGRAFIC ROMÂN, VOLUMUL I, HABITATUL, Academia
Română, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu‖, Regia Autonomă a Monitorului Oficial,
Bucureşti, 2003, pag. 321- 335
113