Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

imperiul patricienilor, amestecaţi în hora de piatră cu sclavii şi plebeii. Sunt 20 sau 25 de
căluşari de la Jiu."
Căluşarii din Gorj foloseau steagul de la biserică în timpul jocului. Costumul este specific
zonei, dar are şi elemente specifice (panglicile, clopoţeii). Căluşul din Gorj avea menirea
îmbunării spiritelor, pentru vindecarea celor suferinzi, deci poate fi considerat un dans sacru
ancestral cu rol terapeutic 77 . Este un dans cu nuanţă ritual-magică, vioi şi acrobatic,
îmbinând solemnul cu comunicativul. Căluşul se înscrie în Gorj în rândul jocurilor ritualmagice,
arhaice, cu unele interferenţe cu descântecul şi "Gurbanele" (făcute de rudari,
pentru cei luaţi de sfinte, care au rămas ‖damblagii de vreo mână, de vreun picior, sau de
cine ştie ce‖, conform lui C.S. Nicolăescu-Plopşor.
Şi căluşarii erau chemaţi la locuinţa celor „luaţi din Rusalii” şi ‖pociţi de cele sfinte‖, ca prin
jocul lor şi prin descântec, fie îmbunând răul, fie speriindu-l, vor putea vindeca suferindul:
„Bolnavul era aşezat pe o pătură (sau adus pe pătură). În jurul bolnavului, căluşarii jucau
hora căluşarilor, învârtită de trei ori, când vătaful atingea, uşor cu ciomagul, pe bolnav. A
patra oara se juca hora de mână, în care intra gazda şi bolnavul. După aceasta horă,
bolnavul pleca pe picioarele lui; „Femeia cu copil mic venea ca să-l joace căluşarii, să fie
sănătos”. Steagul, sau Ciocul Căluşului era confecţionat din elemente cu valoare simbolică:
„În vârful unei prăjini de doi-trei metri se fixa o păpuşă, un prosop cu flori de tei, pelin şi
usturoi”, la care se adăuga drăgaica şi un prosop cu cusături frumoase. Prin tradiţie, steagul
trebuie îngropat: „Se întâlneau la vătaf acasă, se împărţeau banii. Se îngropau aşchii din
băţul mutului, se îngropa steagul”. 78
Jocul căluşarilor gorjeni din zona Turburea, Ţânţăreni încorporează şi funcţia distractivă, prin
executarea de către personajul numit Mutul, a unor figuri comice, paşi şi salturi acrobatice. În
componenţa căluşului gorjean erau întâlnite trei jocuri: „Plimbarea prin căluş", „Floricica" şi
„Creiţele". Predomină mişcările de picioare cu paşi simpli, paşi bătuţi (cu talpa, vârful şi
tocul), sărituri, pinteni, bătăi din palme. În joc sunt frecvente mişcările cu accesorii.
Căluşarii umblau prin toate satele judeţului, iar cei care asistau la jocul lor aveau o prezenţă
activă, prinzându-se în joc în ideea că acela care joacă în căluş va fi ferit de boală. La Şipot
se credea că acela care se prinde în hora căluşului trebuie să joace în următorii trei ani.
La Aninoasa era bine ca atunci când vine căluşul, să joci în hora de mână pentru a fi ferit de
lovituri sau de ‖poceli‖. Tot pentru sănătate era bine să păstrezi usturoi, sare şi pelin, ”jucate‖
de căluşari. Sarea de la căluş era bine să fie dată la vite şi chiar la oameni în bucate, iar
usturoiul şi pelinul se puneau la brâu toată săptămâna Rusaliilor.
77 Vezi și Articolul „Calusul, Suleandra și Paparudele” de Gheorghe Serbana, în Studii și cercetări de
dacoromanistica, Revista Academiei Dacoromâne, nr1/2011.
78 GHINOIU, Ion, coordonator, Atlasul ETNOGRAFIC ROMÂN, VOLUMUL I, HABITATUL, Academia
Română, Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, Regia Autonomă a Monitorului Oficial,
Bucureşti, 2003, pag. 300
97