Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

- Are rol didactic în înţelegerea trecutului;
- Contribuie la semnificaţia culturală a locurilor (identitate şi distincţie);
- Ajută la menţinerea unor caracteristici familiale ale mediului;
- Are utilizare recreativă.
Conservarea la scară urbană/ regională/ teritorială se poate întinde de la conservarea unui
bun de patrimoniu izolat (clădire - monument, sit arheologic, sit industrial, etc.) până la o
abordare mai generală, contextuală şi culturală a patrimoniului.
Conservarea urbană contribuie la integrarea noului cu vechiul, presupunând menţinerea
caracteristicilor/specificităţii sitului care pot însemna menţinerea tuturor elementelor
semnificative.
Principalele direcţii aplicate pentru revigorarea ariilor urbane ce conţin elemente de
patrimoniu (arheologic, arhitectural) şi transformarea acestora în locuri prospere şi atractive
se axează pe următoarele aspecte:
Reciclarea clădirilor vechi şi a terenurilor abandonate sau subdimensionate;
Îmbunătăţirea calităţii imaginii urbane, utilizarea coerentă a terenului urban;
Asigurarea că planificarea şi autorităţile locale au autonomia şi capacitatea de a conduce
un astfel de proiect;
Asigurarea unor scopuri pe termen lung în termeni de investiţie publică şi fonduri
guvernamentale destinate conservării.
11.7.2 Conceptul de arheologie industrială şi evoluţia conceptului de conservare
Arheologia industrială evidenţiază calităţile istorice incluzând formarea, estetica şi design-ul,
materiale, metode de construcţie, stiluri de viaţă şi culturi vechi ca mărturie trecută.
Cercetarea trecutului în procesul de dezvoltare urbană actuală stabileşte justificarea istorică
a continuităţii şi oferă instrumente pentru stabilirea priorităţilor, cauzelor şi originii unor
elemente dominante.
În vederea conservării unui sit, definirea calitativă şi cantitativă este necesară pentru
formularea unor măsuri corecte: cadrul construit şi modul de diviziune a terenului, concepte
fundamentale în analiza morfologică originară în trecut.
În ultimele decenii conservarea a devenit mult mai complexă şi totodată interdisciplinară,
fiind integrată politicilor de dezvoltare.
În timp ce conceptul tradiţional de conservare se referea la prezervarea fizică şi protecţia
cadrului construit, ulterior a devenit parte a strategiilor urbane globale de dezvoltare
economică, preocupate cu precădere de vitalizarea şi îmbunătăţirea caracteristicilor cadrului
urban.
Astfel, evoluţia conceptului de conservare poate fi divizată în trei faze:
- Stagiul I: preocuparea pentru conservarea fizică şi prezervarea cadrului construit;
- Stagiul II: preocuparea pentru conservare prin regenerare şi dezvoltare;
259