Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică,
urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local.
C. Patrimoniul cultural şi istoric - ca ansamblu al resurselor moştenite, identificate ca atare,
indiferent de regimul de proprietate. Acesta reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor,
credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie. Patrimoniul cultural cuprinde
toate elementele rezultate din interacţiunea dintre factorii umani şi naturali, de-a lungul
timpului. Au fost integrate elemente de patrimoniul mobil (muzee, arhive şi colecţii), care au
inclus toate acele elemente ale proprietăţii culturale mobile deţinute public, aflate în
proprietate privată sau în proprietatea unor entităţi religioase, precum şi patrimoniul cultural
muzeal (de artă, de arheologie şi istorie, de ştiinţă şi istorie, de etnografie şi antropologie,
specializate). Au fost luate în considerare şi patrimoniul imaterial, respectiv toate acele
aspecte culturale diferite ale vieţii moştenite din trecut care definesc modul de viaţă al
diferitelor societăţi, care pot face referire la practici locale, obiceiuri, cutume şi credinţe,
exprimate prin limbaj, activităţi sociale politice şi economice şi prin activităţi simbolice şi
ritualuri ale diferitelor comunităţi (ansamblul de practici, reprezentări, expresii, cunoştinţe,
abilităţi pe care comunităţile, grupurile şi indivizii le recunosc ca făcând parte din moştenirea
lor culturală, transmisă din generaţie în generaţie şi recreată în permanenţă, tradiţii şi
expresii orale - limba ca principalul lor vector, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi
evenimente festive, cunoştinţe şi practici legate de natură şi univers, artizanatul tradiţional,
etc.).
Studiul a integrat toate componentele de peisaj (natural, antropic/construit şi cultural) al
judeţului, cu o mare valoare europeană, legiferată în urma Convenţiei Europene a Peisajului
(la 20 octombrie 2000, ratificată de România, prin Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea
Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000), ca urmare a
recunoaşterii importanţei peisajului ca ―spaţiu‖ folosit de societate şi ca „ legătură‖ între trecut
și prezent, concretizată într-o istorie a identităţii. Peisajul cultural a fost radiografiat ca sumă
a unor factori şi a unor valori diverse care includ impactul estetic şi vizual, economic,
valorizarea scenică precum şi procesele istorice, ecologice şi geologice, ţinând cont de toate
valorile implicite integrate în peisaj, ca „bun cultural‖ cu cea mai mare participare a
cetăţenilor.
10