Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

5.2.3 Înmormântarea 91
”Cântecul Bradului”, soţie postumă a mortului necăsătorit 92
Ceremonialul înmormântării, încărcat de ritualuri şi semnificaţii, vădeşte o profundă atenţie
acordată sufletului şi călătoriei sale: „Ţăranul oltean îşi poate schimba reşedinţa din lumea
de aici în lumea de dincolo fără traumele sufleteşti ale orăşeanului. Sunt necesare două
condiţii: să fie pregătit pentru marea trecere şi să i se facă obiceiurile după toate canoanele.
[…] La înmormântare, când pleacă în postexistenţă, este scăldat şi apoi gătit cu hainele cele
mai bune. Dacă rudele îi greşesc ceva în timpul ceremonialului funerar şi dacă el însuşi nu
se pregăteşte cum se cuvine pentru plecare, există riscul rătăcirii: va fi plecat de aici şi nu va
ajunge niciodată dincolo […]. Credinţa în supravieţuirea sufletului după moarte este un reper
al spiritualităţii românilor de pretutindeni.”
Pentru a anunţa înmormântarea existau la sat semnale specifice: „Suna gornistul satului,
pentru că aşa-i obiceiul în ziua înmormântării, de la casa mortului, din clipa de când se
porneşte cu el la cimitir şi până la cimitir.” (satul Prigoria); „Gorniştii din sat sună din goarne
în curte, înainte de plecarea mortului, pe drum şi în cimitir. Muzica se aduce şi de la Novaci.”
(satul Racoviţa); „Gornistul satului sună lung, a jale. Se tânguia mortul. Se suna acasă şi în
sat, tot drumul, până la cimitir.” (satul Valea cu Apă)
La priveghi, perioada de păzire a celui adormit, participau rudele şi cunoştinţele: „Vecini,
rude, prieteni ai mortului, oameni de toate vârstele, bărbaţi şi femei”. Existau şi o serie de
superstiţii legate de acest moment: „La păzit mortul, să nu treacă nimic peste mort, să nu se
facă moroi. Daca vine o femeie gravidă la un mort, trebuie să aibă un fir roşu legat de deget
ca să nu facă copilul galben. Daca opreşti din piedica mortului, e bună la procese. Piedica e
împletită din trei fire de lână” (satul Racoviţa). În timpul priveghiului, „Se mai făceau şi glume,
se mai descreţeau frunţile, cu glume potrivite. Noaptea nu se bocea, dar dimineaţa în zori cei
ai casei boceau.”
91 Ghinoiu, Ion, op. cit., pag. 138-207
92 Runcu, județ Gorj, Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor, foto nr. 5752.
124