Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

În sicriu se puneau în general bani: „Batista cu bani, băgată în sân, pentru plata vămilor.”
(satul Olteanu), alimente: „trei colaci, să aibă” (satul Dumbrăveni), obiecte de toaletă:
oglindă, pieptene, săpun, obiecte creştine: „o cruce de lemn pe piept” (satul Racoviţă). Peste
sicriu se puneau bani şi ţărână.
După înmormântare, se merge acasă pentru pomană: „După înmormântare, la casa de unde
a ieşit mortul se făcea pomană mare, la care veneau cei ce au participat la înmormântare, de
cele mai multe ori, tot satul. Se serveau două, trei feluri de mâncare, băutură şi la fiecare
câte un colac şi lumânare” (satul Cloşani); „când vin de la mort, toţi cei care îl petrec primesc
colaci, lumânări, mâncare şi băutură. Când se ridică pomana, cineva din familie prinde o
găină şi o aruncă peste masă, o prinde cineva şi o dă înapoi în curte” (satul Olteanu); „colaci,
băutură, brânză, ouă, fiecare ce are; se dau 44 de şervete de pomană, fiecare legat cu un
ban, pentru că sunt 44 de vămi; Când se face pomană acasă pentru mort se aşează un om
în capul mesei şi acolo se pune un ciomag de măr şi se împodobeşte cu flori şi cu busuioc,
un geac (săculeț) şi dacă e femeie, un batic, iar dacă e bărbat un şervet şi trei colaci, numiţi
sâmbecioare. Omul sau femeia, ia ciomagul în mână şi dă roată la masă, înainte de fiecare
fel de mâncare servit şi zice «Dumnezeu să-l ierte», cum se pomeneşte şi ceilalţi spun «Să-l
ierte Dumnezeu!». Persoanei cu ciomagul îi mai dă o farfurie şi un castron cu mâncare, trei
colaci, un pahar de vin” (satul Racoviţa). Se mai fac apoi pomeni la diferite termene după
înmormântare: a doua zi, a treia zi, la trei săptămâni, la şase săptămâni, la nouă săptămâni,
la trei, şase şi nouă luni, la un an. Mai importantă este pomana de şase săptămâni: „Se
făcea pomană la fel ca la înmormântare, dar mai mică; de obicei veneau numai rudele şi o
parte din sat.” (satul Cloşani).
5.3 Oamenii şi modul de viaţă. Meşteşuguri şi tradiţii locale.
5.3.1 Costumul şi portul popular
Studiul comparativ al pieselor de port oltenesc, bazat în special pe analiza morfologică,
indică pentru unele părţi componente ale costumului o vechime milenară – lăsând să se
întrevadă fondul iliro-trac – şi o incontestabilă continuitate în evoluţie.
Materialele folosite la confecţionarea îmbrăcămintei au fost iniţial cânepa, inul şi lâna. Abia în
prima parte a secolului al XVII-lea se introduc şi apoi se generalizează borangicul iar în
secolul al XIX-lea, lânica, datorită cărora portul se îmbogăţeşte cu piese noi, ca de pildă,
marama şi se amplifică gama cromatică şi ornamentală.
Dintre toate piesele costumului, cea care-l defineşte este cămaşa, caracterizată în Oltenia
prin croiul cu mânecă dreaptă, altiţă şi încreţ. Peste poale, femeia îmbracă catrinţa, ţesătură
dreptunghiulară folosită şi în alte regiuni ale ţării. Aria de răspândire a acestui tip de port
cuprinde aproape întreaga lume egeo-mediteraneană şi carpato-balcanică.
Costumul bărbătesc se caracterizează prin cămaşa şi pantalonul alb din dimie. O notă
deosebită conferă costumului bărbătesc de vară cămaşa albă, a cărei lungime neobişnuită –
până la glezne – se explică şi prin condiţiile climatice continental-excesive din câmpie.
126