Studiu privind valorificarea patrimoniului natural, cultural și istoric

sentiment social. Dar oricare ar fi fost originea ei, ea face parte azi din zestrea tradiţională
respectivă, care o poartă cu sine din loc în loc, indiferent de mediul geografic.
Datorită acestui caracter tradiţional se creează unele distincţii, explicabile prin evoluţia
deosebită a vieţii omeneşti dintr-un anumit spaţiu. Prin aceasta, obiceiurile tehnice şi datinile
spirituale devin, în măsura în care pot fi cartografiate, mijloace de documentare istorică sau
paleo-antropo-geografică. Astfel, se pot defini ariile de rezistenţă şi expansiune ale unui
popor, de infiltraţii etnografice şi de influenţe culturale.
Izvoarele clasice care menţionează purtatul pe cap – Herodot, Ovidiu şi Constantin
Porfirogenetul – îl arată a fi obicei trac sau get, ceea ce înseamnă că avem astfel, un
argument puternic pentru continuitatea în acest cuprins, a elementului autohton, dintr-o
vreme foarte îndepărtată până în zilele noastre. căci numai prin stăruinţa băştinaşilor se
poate explica de ce această datină, pe care nu o mai întâlneşti decât în Haţegul vecin şi în
Munţii Apuseni, s-a putut păstra în ţinuturile care formau Dacia.
Costumul popular gorjean se caracterizează prin sobrietate şi eleganţă, printr-o ţinută în
care se întrevede mândria gorjeanului. Este alcătuit din catrinţa din faţă numită „fâstâc” iar
cea din spate catrinţoi, apoi vâlnic, cămaşă sau ciupag cu poale, cârpă de bumbac sau
borangic, cojoc şi şubă pe timp de iarnă. Ceea ce caracterizează costumul de Gorj este
armonia, cromatica, tonurile vii de albastru, roşu şi alb, decorul variat al vâlnicelor format
îndeosebi din motive geometrice ca: romburi, cruciuliţe, spirale. Un moment important în
evoluţia costumului gorjenesc îl constituie apariţia portului schilăresc în jurul anului 1900,
care adaugă noi piese la costumul tradiţional, contribuind la îmbogăţirea ornamenticii, a
materialelor din care se confecţionau piesele prin introducerea postavului. Ţesăturile sunt
realizate în mare parte la războiul manual, iar tehnicile de ţesut şi materiile prime folosite
sunt specifice locului. Ornamentele predominant geometrice sunt realizate în culori cu
frecvenţă în roşu şi negru pe fond alb.
De-a lungul timpului, costumul bărbătesc a evoluat, începând să se poarte cămaşa cu platca
(cu guler înalt), caracteristică costumului schileresc, cusută pe piept cu şabace (broderie fină
de bumbac sau mătase albă, în tonuri de alb pe alb), cu aspect discret dar elegant.
Întâlnim două tipuri de costum femeiesc:
- costumul cu catrinţe pereche;
- costumul cu zavelcă sau vâlnic.
Costumul cu catrinţe se compune din cârpă albă de in sau bumbac, cămaşă lungă pană la
glezne, catrinţoi în spate şi fâstâc în față, brâu lat şi brăciri înguste, vestă şi haină lungă cu
brânaş negru ori albastru, pieptar, opinci sau iminei.
Costumul cu zavelcă cuprinde cârpă albă de bumbac, cămaşa lungă compusă din ciupag şi
poale, cusute împreună cu zavelca încreţită sau vâlnic încreţit.
Piesele de costum care îmbracă corpul de la talie în jos, sunt ţesute din urzeală de cânepă
sau bumbac şi băteală de lână, urzeală de borangic şi băteală de lână sau urzeală şi băteală
din lână.
128