FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Octavian Soviany
război, utopiile negative de tip Metropolis sau 1984 care demonizau
tehnologia şi prevedeau umanităţii un viitor coşmaresc şi-au vădit
neîntemeierea. După 1958 lumea a devenit mai liberă şi mai plină de
culoare prin mişcările Flower-power şi prin revoluţia sexuală. În fine,
după căderea cortinei de fier s-a sfârşit şi celălalt coşmar, al confruntării
nucleare şi al comunismului, aşa încât, în ultimii 50 de ani, dar mai
ales în ultimii 30, dar mai ales în ultimii 10 ani cea mai mare parte din
din populaţia lumii trăieşte în democraţie sau şi-a propus-o ca ideal” 17 .
Asemenea consideraţii asupra lumii actuale (ale lui Mircea Cartarescu
si nu numai) vor fi infirmate dramatic de evenimentele ultimului
deceniu, iar câteva dintre cărţile mai recente care abordeaza problema
societatii postmoderne aduc o viziune mai degraba anxioasa si
dezabuzată. Astfel în Note asupra postmodernităţii (Paris, Ed. Du Felin,
2003) Michel Maffesoli este de parere că, departe de a fi produsul unui
spirit abstract şi raţionalist, lumea postmodernă este una a afectelor
exacerbate şi a exceselor. Nediferenţierea sexuală, sincretismul
ideologic sau mobilitatea profesională particularizează o societate
aflată în perpetuă agitaţie, în care risipa de imagini, de zvonuri, de
informaţii şi activităţi excită sensibilitatea până la paroxistic. Mai mult
ca oricând, identitatea devine incertă, se subordonează relaţiilor din
societate, intemeiate pe jocul atracţiilor şi repulsiilor şi având o
pronunţată încărcătură simbolică. La rândul său, Gilles Lipovetski (Les
temps hypermodernes, Paris, Grasset, 2004) subliniază că epoca actuală
a trecut de la postmodernitate la hiper-modernitate, e o lumea a
excesivului plasată în totalitate sub semnul lui „hiper”: hiper-putere
(SUA), hiper-consum, hiper-narcisism al individului performant, mobil şi
pragmatic. Acest personaj, omul hiper-modern, este de altfel protagonistul
unei lucrări coordonate de Nicole Aubert (L’individu
hypermoderne, Ramonville, Ed Eres, 2004) şi întemeiate pe ideea că
mutaţiile accelerate din lumea contemporană ar putea afecta grav
însăşi identitatea umană. Noua tehnologie a informaţiei creeaza iluzia
unei puteri absolute asupra timpului şi a spaţiului; simbolurile legate
de identitatea sociale se modifică într-un ritm vertiginos simultan cu
disparitia altor repere, în special a celor religioase, ceea ce face ca
angoasa morţii să fie mai redutabilă ca oricând; valorile tradiţionale:
loialitatea, fidelitatea, angajamentul s-au degradat şi, supus unor
permanente presiuni, individul a devenit imprevizibil, uneori chiar
odios, pândit la tot pasul de depresii penibile. Nimic din toate acestea
însă in tabloul, suficient de reducţionist şi de „liniştitor”, al lumii actuale,
pe care ni-l propunea Mircea Cărtărescu. Aici se face simţită acţiunea
capacităţii de asimilare a spiritului burghez care, prin disociere,
insignificare şi inserare, reasamblează valorile cele mai eterogene,
uneori chiar incompatibile,de la creştinism la revoluţia sexuală, dar şi
102