FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Cercul de la Sibiu
modulează o gândire a diferenţierilor rafinate şi a nuanţelor subtile,
adesea nedetectabile pentru ceilalţi.
Maturitatea se instaurează prin accesul la cultura permisivă a
diferenţei şi a toleranţei, a unui altfel ce ţine de logica democratică a
diversităţii şi a atitudinii comprehensive pe aceasta o presupune.
„M-am recunoscut – scrie el – doar în metafora sfântului (Sfântul
Sebastian, n.n.) primind cu voluptate săgeţile ce-i maculează corpul,
însângerându-l (cum îl vede D’Annunzio), fiindcă eu sunt din rasa celor
care nu se cuvine să respingă pe nimeni, ci trebuie cu devoţiune să
accepte şi să cultive diferenţele, ca o fatalitate întotdeauna promiţătoare
în dramatismul ei, ce constituie democraţia simţurilor, profund
înrădăcinate, rasa «perversă» descrisă de Oscar Wilde în romanul său
de taină şi scandal Teleny.”
Ca într-un ultim ritual de exorcizare şi de alungare a spiritelor
malefice, Povestea tristă a lui Ramon Ocg, exerciţiul său de fantezie
debordant suprarealistă, o jerbă jubilatorie a imagismului său juvenil,
conţine câteva şarje grotesc caricaturale la adresa vechilor inflamări
ideologice care năşteau monştri ai elucubraţiei, toată desfăşurarea
fiind privită prin ochii „evreului rotund ca un psalm”, Ramon Weiss,
un heteronim al Ramon Ocg şi o mască a eului profund al scriitorului,
pentru care procesul asumării diferenţei era deja fapt. Marşul nesfârşit
abulic şi febril fanatic al unei mulţimi tinere, inflamate şi agresiv
contaminante, făcea trimitere expresă la o realitate neechivocă.
„Toţi creşteau ciudat de lungi, deşiraţi ca de funie sau algă, în
aşteptarea unei emoţii zguduitoare. Creierul lor rumega fantastice
visuri, de tulumbe sferice şi cerebrale, atingând cu tremur nestăpânit
plafonul eternei limite. Pe şosea dinspre sud, veneau în marş formaţiuni,
geometrii tăiate, de cămăşi albe. (...) Cântecul lor părea scos dintr-o
orgă, nefirească, mai mult lumină decât sunet. (...) Mulţimea, masă de
gumă, cu ochii totdeauna orbi pentru supremele izvoare ale sângelui şi
ale naturii, fremăta interior, neputând să mai exalte sunete amorfe.
Coloanele albe tot treceau; mii de tineri care nu se ştie de unde au
venit şi încotro se îndreaptă ( s.n.)”.
În cheie ironică şi ludico-parodică, Negoiţescu se desparte senin
şi definitiv de activismul politic discutabil al juneţii sale. De acum,
„marea capacitate de entuziasm şi de combustiune pentru lucruri
ideale”, pe care, cu extraordinara sa pătrundere şi capacitate de
analiză a caracterelor omeneşti, E. Lovinescu o remarca de la prima lor
întâlnire, drept o trăsătură definitorie, se va exercita exclusiv în câmp
estetic, unde entuziasmele sale în faţa textului vor produce pagini de
remarcabilă frumuseţe şi rafinament.
Cât despre atitudinile şi angajările sale politice ele vor fi, până la
sfârşitul vieţii, manifest anticomuniste şi antitotalitare.
129