FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Scriind „Miruna”
nu aş îndrăzni să spun că am descoperit soluţia acestei probleme. Ştiu
numai că aveam de spus o poveste, că trebuia să găsesc calea de a
o scrie, şi că am întâmpinat o dificultate de natură literară, dificultate
venită în principal din tradiţia literară a secolului XX. Această dificultate
m-a făcut să lucrez aşa de mult pe manuscris.
*
La finele anilor nouăzeci am avut surpriza să descopăr, pe
când trăiam în Michigan, un autor de limbă franceză originar din
Martinica: Patrick Chamoiseau. Romanul pe care l-am citit întâi şi care
m-a impresionat a fost Solibo Magnifique, urmat imediat de L’esclave
viel homme et le molosse. Aşa am descoperit o temă literară, pe care
Chamoiseau avea să o dezvolte mai mult în romanul Chronique des
sept misères. E tema povestitorilor populari din Martinica, cei care în
limba locului se numesc djobeurs, şi al căror fel de a istorisi probabil
că ar suna aşa, după cum autorul lui Solibo consemnează: Messieurs
et dames de la compagnie, les trois marchés de Fort-de-France
(viandes, possions, légumes) étaient, pour nous djobeurs, les champs
de l’existence. Une manière de ciel, d’horizon, de destin, à l’interieur
de laquelle nous battions la misère. Adevărul e că nu s-ar putea scrie
la fel în română, pentru că ar trebui să ţinem seama, atunci când e
vorba despre literatura din Antile, de ceea ce spunea Derek Walcott:
la începutul carierei lui literare, acolo nu exista tradiţie scrisă. Ca în
Macondo, unde la începuturi lucrurile nu aveau un nume şi pentru a
fi desemnate, erau arătate cu degetul. În schimb, în cultura română
există Ion, de Liviu Rebreanu, şi există Moromeţii, de Marin Preda. Nu e
acelaşi lucru, aici s-au sedimentat multiple straturi, s-a scris mult despre
lumea Balcaniei. Tema povestitorului în societatea tradiţională ocupă
un rol central în romanul lui Mario Vargas Llosa, El hablador, tradus
în română sub titlul Povestaşul. Cu o diferenţă majoră: Mascarita nu
s-a născut în tribul machiguenga, ci se converteşte pe parcurs valorilor
acelei culturi amazoniene, iar romanul vine dinspre cultura modernă
spre societatea tradiţională, în timp ce la Chamoiseau, cel puţin în
povestea lui Solibo, lucrurile stau altfel. Ceea ce eu îmi propuneam
era reconstituirea unui imaginar local dintr-o zonă a Balcanilor unde
tocmai temele locale intraseră de multe ori în rezonanţă cu istoria, iar
ambianţa secolului XX le stricase. Care să fie aşadar soluţia literară a
unei astfel de probleme?
Răspunsul mi-a venit atunci când mi-am amintit ce citeau oamenii
care şi-au făcut şcoala primară pe vremea reformei învăţământului din
vremea administraţiei lui Spiru Haret. Adică, de fapt, care erau lecturile
fundmentale ale generaţiei bunicului meu. De acolo trebuia plecat în
reconstituirea acelei lumi. Ecuaţia imaginarului din Miruna trebuia
67