FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Asterisc
Gheorghe Grigurcu
Fiºele unui memorialist
Îmi amintesc deseori ochii tatãlui meu, în ultimul sãu an de
viaþã. În loc de a-i voala, de a-i eclipsa, boala i-a înzestrat cu o acuitate
extraordinarã, cu o strãlucire, cu o prospeþime ce o sfidau. Pãrea cã
întreaga-i fiinþã împuþinatã, ghemuitã în sine de suferinþã, s-a adunat
în aceste organe care nu doar înregistrau cu aviditate lucrurile, ci le ºi
luminau aidoma unor faruri. Simþeam în plinãtatea lor senzualã ca a
unor boabe de strugure o combustie nesãþioasã de sine, apelul sfîºiestor
al unei vieþi netrãite. N-am vãzut niciodatã ochi mai proaspeþi, mai
dornici de trãirea plenarã. Ochiii de adolescent uimit ai unui om bãtrîn
ºi grav bolnav care prin ei întinerea miraculos pentru totdeauna.
*
Despre T.Maiorescu, bunãoarã, s-ar putea spune uºor cã era plin
de sine, suficient, interesat, condescendent, „perfid” etc. Dar ce dovedim
cu aceasta? De obicei posteritatea ºterge sau mãcar atenueazã
psihologia pãstrînd exclusiv semnificaþia creatoare, poziþia istoricã a
personalitãþilor. Doar contemporanii par dispuºi a se ocupa insistent de
defectele „de caracter” ale oamenilor de seamã. Însã nu s-ar spune cã
nu sînt motivaþi. Mãcar ei se cuvine sã întreprindã analiza umanului
care, la Judecata de Apoi, s-ar putea sã prevaleze!
7