FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Mircea Morariu
să arate cine sunt cei buni şi cine cei
răi. Bunăoară, despre Ion Cristoiu ni
se reaminteşte că a deţinut funcţii de
conducere în presa comunistă, dar
şi că apare des la Antena 3 dar şi în
calitate de „editorialist la cotidianul
Jurnalul Naţional, ambele organe
de presă aparţinând controversatului
pentru relaţiile sale cu Securitatea,
Dan Voiculescu”, ceea ce ar însemna
că şi ziaristul ar fi fost în tandreţuri
cu odioasa instituţie, din moment ce
e plătit de un fost colaborator la ei.
În schimb, despre Robert Turcescu,
altminteri autor al unui echilibrat text
intitulat Irepetabilul Traian Băsescu,
nu ni se mai spune, aşa cum ar fi
cerut echidistanţa reclamată de
Doina Jela, că lucrează la trustul lui
Sorin Ovidiu Vântu, controversat om
de afaceri care a nenorocit atâţia
oameni cu FNI ­ul care pe el l­a
îmbogăţit şi mai abitir.
Textele antologate în carte
sunt, cele mai multe dintre ele de
un partizanat atroce. Chiar şi atunci
când e vorba despre producţii ale
unor analişti galonaţi, lucrurile cad în
derizoriu. Iată, de pildă, un eşantion
dintr­un text iscălit de Vladimir Tismăneanu­
„În fapt, după părerea
mea, strategul acestui război de uzură
împotriva lui Traian Băsescu a fost şi
rămâne impenitentul aparatcik Ion
Iliescu. Pentru Ion Iliescu şi discipolii
săi, bolşevismul rămâne o formă
men tală pe care nu pot şi nu vor să o
42
abandoneze”. Mă întreb dacă pentru
a ajunge la o astfel de concluzie, dl.
Tismăneanu a avut nevoie să scrie în
2004, împreună cu Ion Iliescu, o carte
intitulată Comunism, postcomunism,
democraţie. În chip de cadristă, Doina
Jela are grijă să ne reamintească în
articolul său numit Corabia nebunilor
că Bogdan Olteanu e „nepotul Ghizelei
Vass”.
Aş putea să glosez la nesfârşit
despre felul neprofesionist în care s­a
manifestat presa românească în cele
„30 de zile de campanie”, slujindumă
de enormităţile pe care le­am
descoperit citind cartea. Enormităţi
debitate atât de susţinătorii cât şi
de adversarii lui Traian Băsescu.
Partizanatul orb e calea cea mai
scurtă către cecitate şi gugumănie.
Partea proastă e că lucrurile au mers
din rău în mai rău, iar jurnalistica
românească a ajuns din nou la
militantismul agresiv de la începutul
anului 1990. Lucru deloc benefic
pentru o „Românie la majo rat”,
cum o numea în decembrie 2007
Realitatea tv, Televiziunea în care,
aşa după cum bine arăta într­un
articol publicat în nr. 203/2007 al
Dilemei vechi Cezar Paul Bădescu
„onestitatea pare să se fisureze”. Dacă
nu e deja cumva în întregime
cioburi, precum la Antenele lui Felix
Voiculescu, adversitatea frăţească
tipic românească arătându­se încă o
dată în toată perniciozitatea ei.