FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Simona-Ioana Cucuian
ci certitudinea că un om se mută doar, nu moare. Nu există moarte
pentru cei care cred în Dumnezeu, ci numai un somn odihnitor. De
aceea noi nu suntem singuri. Avem lângă noi părinţii şi fraţii noştri care
odihnesc undeva, pe aici. Avem prietenii noştri care poate au adormit.
Nu suntem singuri. De multe ori, cei care au adormit ne vizitează. Un om
nu uită casa lui nici după ce a murit. Se întoarce de multe ori să vadă
casa de unde a plecat. Un om, după ce pleacă din lumea aceasta, cere
îngăduinţă de la Dumnezeu să se întoarcă pe pământ să-i vadă pe cei
pe care i-a iubit sau îi iubeşte. De aceea noi nu suntem singuri. Sunt
cu noi întotdeauna moşii şi strămoşii noştri, părinţii noştri, fraţii noştri şi
îngerii noştri păzitori.
De altfel, figura episcopului Iustinian, a revelat şi lucrat cumva
steinhardtian în viaţa şi destinul autorului Bogdan Eduard care se
face „vinovat” de apariţia anterioară a beletristicului Destin, a încă
3 volume: Reportaje de iubire în vreme de război, apărută în 2006 în
Colecţia Reportaj literar a Editurii Dacia şi, nu în ultimul rând Iustinian
şi Convorbiri în amurg – în colecţia Homo Religiosus a aceleaşi edituri.
Miza pe care o pune Editura Dacia în acest autor care are mai degrabă
o experienţă extremă de viaţă, decât o cultură literară contemporană
nu este una de ignorat pentru următorii 10 ani. Bogdan Eduard este
un geniu al dezastrului existenţial pentru că el clonează realităţi în
adevăratul sens al cuvântului de pe poziţia unui jurnalist premiat ani
la rând de Clubul Român de Presă: ba pentru reportajele din Bosnia-
Herţegovina în care avea „funcţia” de Călăuză pe drumul speranţei
şi al morţii, tratând acut problema imigranţilor clandestini, ba pentru
reportajul din Cuba cu titlul Un popor la gamelă în urma căruia
s-au înregistrat 6 proteste la Ministerul Român de Externe, şi ulterior, o
măreaţă interdicţie de intrare în Cuba. În 1998, el a fost primul ziarist din
Europa care a intrat în Afganistan, „petrecând” o lună de zile alături de
talibani, apoi în 2003 a fost din nou primul jurnalist român care a intrat
în Irak, după căderea lui Sadam. În acelaşi an a primit si o distincţie din
partea guvernului kuveitian pentru merite deosebite în descoperirea
primilor kuveitieni deţinuţi în Irak. Şi câte şi mai câte în această zonă
morbidă, de teren minat. Interesant e că Bogdan Eduard şi-a propus cu
îndârjire, ba chiar excentric, să fie mereu primul la înaintare în această
paradigmă a riscului şi a morţii. O viaţă care este povestită regizoral, în
fraze şocante şi tăiate din scurt, atât în ultima sa carte apărută în 2007,
Destinul familiei Meissner, cât şi în volumul de debut Reportaje. O altă
primă parte a Destinului este intitulată pe şleau În loc de introducere –
adică nimic prea patetic, după cum ar părea că anunţă titlul cărţii.
Cartea lui Bogdan Eduard este „povestea familiei Meissner şi
a ramurilor desprinse din ea. O familie care a dat României medici,
profesori, miniştri, generali. Şi l-a mai dat şi pe întemeietorul pedagogiei
28