FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Bogdan Suceavă
din literatura română. Atunci am citit prima oară, şi am recitit destul de
repede, Legendele Ţării lui Vam, a lui Vladimir Colin. Asta se întâmpla
înainte să realizez cât de bogate sunt în materie de motive fantasy
resursele lumii în care trăiam, România de la începutul anilor optzeci.
Mi-a plăcut unul dintre motivele centrale ale poveştii scrise de Colin:
bătălia împotriva fricii, ideea de cosmogonie fantastică, soliditatea
şi coerenţa poveştii. Am citit-o uitând de mine şi, pentru multă vreme,
a fost cartea mea favorită, deşi nu puteam localiza pe hartă poporul
vamiţilor. Mi-am amintit de cartea lui Vladimir Colin mai târziu, în
timp ce reflectam asupra soluţiei literare din Miruna, o poveste. La o
atentă examinare, cele două probleme literare sunt diferite, pentru că
povestea la care lucram eu, Miruna, se afla pe un teritoriu unde motivele
fantasy interacţionau cu tradiţia literară a literaturii satului românesc.
Pentru multă vreme nu am ştiut cum să rezolv ceea ce mi se părea a
fi o dificultate literară: cum se poate descoperi terenul unde suprapun
literatura fantastică şi cea tradiţională, mai cu seamă că ajungem
acolo imediat ce ne propunem să ne scriem memoriile?
Convenţia literară a basmului, a poveştii, m-a interesat, dar
nu m-a interesat şi extensia către o cosmogonie, către o elaborare a
unei legende paralele a Facerii. Cred că tocmai aşa ceva ar fi putut
genera, având în vedere tradiţia şi contextul culturii române, una
dintre acele exagerări cu accent religios sau politic care ar fi stricat
povestea. Echilibrul literar era în altă parte, în spaţiul unde eu trebuia
să rămân cât mai fidel experienţei personale. Eresurile populare
în strictă legătură cu experienţa personală sunt un onest punct de
plecare pentru o poveste, dar exagerările lor ar fi fost o plagă. Pentru
Miruna, mă interesa construcţia literară a unui ambient imaginar
coerent, plecând de la imaginarul comunităţilor societăţii tradiţionale,
adică unul dintre atomii importanţi din ansamblul mai amplu al
culturii române. Multe dintre lucrurile despre care scriu sunt motivate
de curiozitatea de a înţelege mai bine arhitectura lumii româneşti. Şi
nu trebuia o generalizare, ci ceva care să cuprindă exact sinteza acelui
imaginar local, cel pe care l-am văzut în comunitatea locală de pe
valea Râului Doamnei, între Domneşti şi Nucşoara, exact în perioada
cînd satele tradiţionale începeau să se stingă, iar eu începusem să
înţeleg asta, pe baza unei experienţe personale, în fond tragice. Ar fi
fost un refuz al provocării dacă nu aş fi scris Miruna.
Notă: Acest text se referă la Miruna, o poveste, cu o prefaţă de
Mihail Vakulovski, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2007.
70