FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Cercul de la Sibiu
Dacă mai adăugăm prezenţa, deja pomenită, a celorlalte cercuri
studenţeşti (inclusiv Prietenii seminarului de estetică, patronat de Liviu
Rusu), avem în faţă un creuzet intelectual excepţional, marcat de o
prodigioasă forţă de emulaţie culturală. În rest, „democraţia cerchistă”
este desăvârşită: preeminenţa valorii, meritocraţie, apetenţa pentru
cultura mare, care înlătură orice posibilă glisare spre provincialism şi
genuri minore, toleranţă şi o manifestă lipsă de prejudecăţi în ceea ce
priveşte relaţiile amoroase sau interpersonale, toate acestea, semne ale
unei dezinhibări vecine cu spiritul contestatar.
Criteriile apartenenţei de clasă sau de etnie sunt cu totul
irelevante în Cerc unde cel puţin jumătate dintre membri aveau
origine ţărănească, fără ca acest fapt să le fi ştirbit cu ceva din statura
intelectuală, iar scriitorii aşa-zis „minoritari” (Wolf von Aichelburg,
Pavay Mihaly, Umberto Cianciolo ori Henri Jacquier, însuşi) nu suferă
nici un fel de discriminare, valorizaţi doar după principiul valorii şi al
primatului estetic. Aceleaşi categorii sunt suverane şi în aprecierea,
adesea elogioasă, a literaturii scrise de autori evrei, fapt curajos şi nu
tocmai la îndemână într-o epocă de interdicţii rasiale şi de zgomotoase
sau violente manifestări antiiudaice. În acest sens, mentalitatea esenţial
plurietnică şi multiculturală ardeleană joacă un rol fast şi, departe
de a constitui un factor de provincialism (precum în unele demersuri
literare incriminate vehement de cerchişti), se dovedea pe filiera unei
tradiţii central-europene încă persistente şi active, un vector militant
pentru acţiunea unui tip de libertarism umanitarist, esenţialmente
european, de foarte bună calitate. În cazul de faţă, diferenţa specifică
pe care o reprezenta transilvanitatea este activă, în spiritul unui pattern
mittel-european al convieţuirii sociale pe care îl evocă şi publicistul
Horia Stanca (fratele mai mare al lui Radu) care, deşi nu este cerchist
în sensul propriu al cuvântului, fiind mai vârstnic cu mai bine de un
deceniu decât generaţia fratelui său, se apropie în mod natural, ca
sensibilitate creatoare şi mentalitate deschisă, de spiritul „sibienilor”:
„Mă simţeam ca mulţi dintre prietenii mei, la unison cu Europa Centrală,
cu o viaţă publică mai aşezată, cu mai multă stabilitate a instituţiilor,
cu mai multă seriozitate în tratarea până şi a amănuntelor de viaţă
privată, economică şi socială, familială şi de convenţii în relaţiile dintre
oameni...”
Cât priveşte orientarea politică a cerchiştilor, ea este eclectică din
punctul de vedere al partizanatului politic strict, dar este cu certitudine
antitotalitară, prodemocratică şi proeuropeană. Fără îndoială, nu
sunt apolitici. Câţiva au o simpatie certă pentru tradiţia liberală şi se
vor apropia de partid, cu atât mai mult cu cât acesta (la insistenţele
lui Gheorghe Brătianu) va finanţa în 1945 primul număr al Revistei
Cercului Literar, prin intermediul lui Mihail Fărcăşanu (Mihail Villara,
119