FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Cercul de la Sibiu
alegorică, încă din 1938, adolescentul de atunci Ion Negoiţescu, liceean
clujean, într-un bruion al unei piese de teatru, intitulată Uriaşul. Pare
uimitor că tânărul scriitor are o conştiinţă deja clară, poate că doar
prea empiric exprimată în text, a destrucţiilor pe care utopia în marş
a comunismului real, amestec de idei fanatic anarhice şi de inginerie
socială violentă, le poate produce. Conversaţia dintre scriitorul Anton
Petrescu, autorul unui roman fantastic anticipativ, Uriaşul, şi fratele
său Coriolan, aduce în lumină „nebunia” ideologică a fiului, confiscat
iremediabil de praxisul revoluţionar şi de irepresibile impulsuri
nihiliste:
„Coriolan Petrescu: Nu va reuşi cum n-au reuşit bolşevicii... dar ei
au distrus totuşi civilizaţii, pe când Dumitru nu va ajunge acolo, căci
azi restul lumii nebolşevizate nu mai crede în himere (s.n.)...”
Nu ştim dacă numai această netă şi timpurie atitudine
anticomunistă şi de respingere a ideologiei marxiste, care va deveni o
constantă a întregii sale vieţi, ori şi alte resorturi psihotemperamentale,
ce nu exclud frenetica disponibilitate şi devoţiune adolescentină pentru
varii cauze „înalte”, l-au împins pe acelaşi liceean Negoiţescu înspre
Mişcarea Legionară, eveniment cu consecinţe serioase în biografia sa,
pe care îl va explica târziu şi fără menajamente în Straja dragonilor,
cu promisa „liminară sinceritate”, de ecorşeu sufletesc fără anestezie,
capitole din păcate singulare ale impecabilei sale – sub raportul
scriiturii, fireşte! – autobiografii, pe care boala şi un sfârşit prematur l-au
împiedicat s-o încheie.
Suntem la începutul anului 1938 şi elevul de 17 ani (pe atunci
aiudean) se înscrie în „Frăţiile de Cruce”. Fragmentul de jurnal 1 notează
evenimentul cu o exaltare cvasimistică, proprie dăruirii generoase
pentru idealurile măreţe:
„Aiud, sâmbătă, 29 ianuarie 1938
După masă, aşa cum anunţasem, am intrat în Mişcarea Legionară,
în organizaţia secretă şcolărească. Trebuie să spun că în ultimul timp
o mare schimbare s-a produs în mine: cu sufletul am devenit legionar!
Şi întocmai ca la coborârea Sf. Duh asupra Apostolilor, puteri nouă
am câştigat, căci în discuţiile cu Tata ştiu să apăr cu măiestrie cauza
legionară, cu atâta măiestrie că eu mă mir de unde am putere (s.n.)”.
Resorturile sufleteşti care l-au făcut ca, dincolo de adolescentinul
abandon în faţa unei ideologii agresive şi intolerante, dar nu lipsită
totuşi de o anume forţă fascinatorie, să reziste în Legiune până după
rebeliunea din ianuarie 1941, ba chiar să devină un militant activ
al Mişcării, rămân obscure şi complicate, paradoxale şi dilematice,
la fel ca pentru o întreagă pleiadă de tineri intelectuali ai acelei
perioade.
E adevărat, multe dintre intervenţiile sale din revistele Glasul
121