FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

52
Desprinderi
Cum mă desprind de încăperile dulci,
ştiute pe dinafară: ferestrele largi
prin care pândeam munţii, râzând:
cum poţi să pândeşti uriaşii?;
pragul casei în care vedeam
miezul unei lumi despre care
îmi plăcea să cred – ce copilăroasă ironie! –
că îmi aparţine; apoi, ceaşca de cafea
în bezna nesfârşită a căreia te holbai,
căzut din alte lumi;
pe urmă, porumbelul din curte
devenit prieten.
Da. Sunt şi privirile tale
care mă ard şi acum
– până camera devine strâmtă –,
deşi m-am desprins de ele;
şi mă desprind, treptat-treptat, mai departe,
urmărind (nu fără mirare) felul în care
aştrii se desprind de lut, copiii de somn,
delfinii de arcurile apei, morţii de uitare…
Iar noi ne desprindem – vezi?, iată!! –
încă şi încă o dată, cu aceeaşi stupoare,
de rădăcina unui cântec desprins din
trunchiul perplex al altuia, mai mare.
Cădere
Cad. Din ce în ce mai repede, cad.
Mă răsucesc dinspre trecut.
Totul nu-i decât magmă
sau poate ceva mai puţin decât
o respirare a cuiva fără nume.
Copii ai abisului,
ne smulgem din noi
către un lucru nedefinit:
matcă a viului, Domine.
Creştem spre altceva,
ca un râu de munte nemaivăzut,