FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Termeni religioşi în limba română
vorbită pe o arie atât de extinsă, din Dacia până în Iberia, şi-a păstrat
caracterul unitar. Probabil că unitatea acestei limbi a fost asigurată
de unitatea economică, politică şi administrativă a Imperiului. Odată
cu slăbirea acestei unităţi, prin dezmembrarea Imperiului, unitatea
latinei populare se va destrăma, înregistrându-se, trepatat, fenomenul
de naştere a limbilor romanice.
Limba română, continuatoare a latinei dunărene, este, de fapt,
singura limbă romanică păstrată în estul Europei, izolată de alte
limbi romanice în evoluţia sa şi înconjurată, în teritoriile învecinate,
de limbi de alte origini. Prin urmare, limba română prezintă deosebiri
semnificative faţă de limbile romanice occidentale, nu numai din
punct de vedere fonetic, lexical sau morfologic, ci şi în ceea ce priveşte
superstratul, respectiv adstratul ei.
În preocuparea ei de a trata problema poziţiei limbii române
printre limbile romanice, Florica Dimitrescu este de părere că specificul
limbii române poate fi sintetizat în trei trăsături fundamentale: „izolare,
întârziere şi recuperare” 9 . În cazul limbii române, putem afirma cu
certitudine că a fost supusă unei duble izolări: în primul rând, unei
izolări de natură geografică, româna fiind o enclavă romanică printre
limbile non-latine, apoi unei izolări culturale, rămânând în afara culturii
romanice religioase (românii fiind singurul popor de origine latină care
a fost silit de împrejurări să îmbrăţişeze religia ortodoxă) şi laice. Datorită
acestor împrejurări, am fost cunoscuţi destul de târziu (epoca modernă)
în Europa, ca limbă romanică şi, totodată, este justificată atitudinea
de ignorare (şi chiar negare), de către unii lingvişti, a latinităţii limbii
române. Astfel stând lucrurile, este evident că izolarea a determinat
consecinţe de ordin lingvistic, mai exact la nivelul structurii etimologice
a limbii române. Astfel, româna a primit un număr considerabil de
termeni de origine slavă, dar şi de alte provenienţe: greacă, maghiară,
turcă. O altă consecinţă a izolării o constituie, tot în plan lingvistic,
adoptarea scrierii chirilice, menţinută destul de multă vreme, până la
jumătatea secolului al XIX-lea.
Al doilea aspect invocat de Florica Dimitrescu 10 vizează aşanumita
întârziere, ce va justifica apariţia tardivă a textelor scrise în limba
română, în comparaţie cu cele scrise în principalele limbi romanice.
Elementele fundamentale ale credinţei creştine poartă, la poporul
român, denumiri de origine latină, aşa cum am menţionat înainte,
care arată, prin forma lor, o vechime egală cu aceea a însăşi limbii
noastre, ca idiom romanic. Nu se poate afirma acelaşi lucru cu privire
la termenii referitori la organizarea bisericească, deoarece se remarcă
o puternică influenţă slavă.
9 Vezi Florica Dimitrescu, Note asupra poziţiei românei printre limbile romanice, în
„Cercetări de lingvistică”, anul XXXVIII, 1-2, ian-dec., Cluj-Napoca, Editura Academiei
Române, 1993.
10 Ibidem ..
149