FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Ovidiu Drimba
Opera sau Fabbrica del Duomo, în Germania — Werk, în Anglia — Work)
uneori îºi ceda atribuþiile ºi competenþele conducerii oraºului. La Florenþa,
de pildă, construcþia domului a fost de la început (1387) ad ministrată de
un consiliu de 105 laici; număr care în 1401 se ridica la 300.
Funcþia consiliului de conducere a ºantierului era de importanþă
primordială ºi prin faptul că el asigura — de­a lungul întregii durate de
construcþie a catedralei — continuitatea executării planurilor iniþiale.
Numai acest consiliu putea să decidă asupra oricărei eventuale schimbări
în planurile edificiului; sau, să organizeze consultaþii cu arhitecþi din alte
oraºe sau alte þări; sau, să instituie concursuri în vederea execuþiei unor
lucrări parþiale ºi să pretindă să i se prezinte, oricând ºi ori de câte ori,
rapoarte privind ºi executarea elementelor decorative (statui, sculpturi
ornamentale, vitralii etc). Consiliul canonicilor se întrunea în fiecare
an pentru a alege un „provizoriu”: personaj al cărui rol consta în þine
socottelile ºi a dirija ºantierul. Provizoriul putea fi un canonic, un cleric,
sau — în mod excepþional — un laic, care era răspunzător în faþa consiliului
canonicilor de executarea lucrărilor. Provizoriul era ales þinându­se seama
de cunoºtinþele sale în materie de arhitectură, sau pentru calităþile sale
de om practic, de spiritul său de iniþiativă º.a. Din acest moment a apărut
„arhitectul”.
Dar în sensul modern al termenului ºi cu funcþiile care îi revin azi unui
arhitect — adică: de a întocmi planul unui edificiu, de a stabili devizul, de
a verifica actele antreprenorului, de a supraveghea ºi conduce lucrările
ºantierului, — în acest sens, nici funcþiile ºi nici termenul de „arhitect”
n­au existat în Evul Mediu. Acestea au apărut abia la sfârºitul secolului
al XVII­lea; dar li atunci, fără o delimitare clară ºi precisă a arhitectului
în raport cu antreprenorul. Competenþa ºi atribuþiile unui arhitect în Evul
Mediu — aºa — numit magister operis — variau de la o situaþie la alta. La
Lyon, în loc de un singur magister operis erau trei; la Chartres, arhitectul se
ocupa de aprovizionarea cu materiale ºi de angajarea lucrătorilor, — dar
la arhitectură se pricepea doar cu totul întâmplător. În Germania (dar nu
numai în Germania) „arhitecþii” principilor erau niºte simpli funcþionare,
fără nici o pricepere în materie de construcþii sau de arhitectură.
Cât priveºte construcþia edificiului, spuneam că de obicei o
catedrală se construia în tranºe verticale ºi progresiv, pornind dinspre
partea posterioară a clădirii, dinspre absidă înspre cea a faþadei
principale vestice. Orientarea edificiului pe o axă longitudinală est­vest
era (cum este ºi azi) mai mult sau mai puþin exactă. Nedispunând de
busolă, constructorii se orientau după punctul în care răsărea soarele în
ziua sărbătorii Fecioarei, sau a sfântului căruia îi era închinată biserica
sau catedrala. Totul începea — după alegerea amplasamentului — cu
întocmirea unui plan de către magister operis. Primele planuri (ºi alte
desene de arhitectură care s­au păstrat) sunt două proiecte de faþade ale
catedralelor din Reims ºi Strassburg. De asemenea, un document unic, de
84