FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Bogdan Suceavă
neapărat să includă Patericul, Vieţile sfinţilor, alături de Alexiada,
fabulele lui Esop şi Povestea vorbei, a lui Anton Pann, adică majoritatea
cărţilor pe care bunicul meu le avea în biblioteca lui personală. Le-am
descoperit într-o seară de vară, pe când aveam nouă ani, alături de
un carnet cu coperţi galbene: era jurnalul lui din spital, scris în anii
cincizeci. Am dat paginile acelui jurnal cu o emoţie la limita şocului.
Îmi amintesc bine scena. Deşi nu avea decât cinci clase elementare,
bunicul consemna totul cu răbdare şi expresivitate. Probabil din emoţia
lecturii de atunci a textului cuiva care nu mai era printre noi şi pe care
apucasem să îl cunosc - s-a născut ideea de a scrie Miruna, o poveste.
Peste ani, când am descoperit cartea Aniţei Nandriş-Cudla, editată la
Humanitas în 1991, mi-am dat seama că se poate imagina o literatură
născută din acea lume. Dar cum oare trebuia scris?
Între necesarele auto-referinţe din câmpul literaturii române
există şi teme care trebuie extrase din colbul primei jumătăţi a veacului
XX, acolo unde ar fi nedrept să fie lăsate. Trecute printr-o experienţă
personală, acolo unde aceasta există, şi neînsoţite de vreun exces,
ar putea fi un bun teren de literatură. Şi asta e adevărat pentru toate
zonele României, pentru fiecare loc unde se spun poveşti, în indiferent
ce idiom, local sau universal. Nu avem de ce exagera, nu avem de ce
uita, nu avem de ce să ne inventăm altă istorie decât cea care este.
*
Am citit The Hobbit, de J. R. R. Tolkien, atunci când aveam zece
ani, într-o ediţie cartonată, publicată de Editura Ion Creangă. Am citit
mai multe cărţi din seria aceea, dar nu am să uit fascinaţia pe care
acel volum mi-a produs-o, la vârsta la care încă nu îl descoperisem pe
Jules Verne. Recunosc că nu am înţeles atunci, la prima lectură, dacă
întâmplările hobbitului Bilbo Baggins s-au întâmplat cu adevărat
sau sunt ficţiune, dar am rămas cu gura căscată în timp ce citeam
scenele de bătălie. Tolkien sună încă şi mai bine în original. Astăzi ştiu
că Tolkien a explicat provenienţa cuvântului hobbit: vine din engleza
veche, din hol şi bytla, care adunate dau echivalentul hole-builder, cel
care construieşte case în pământ. Tolkien a venit dinspre vechea lume
a nordului anglo-saxon, norvegian şi islandez pentru a crea o lume
complementară literar mitologiei existente. Astăzi cred că acea poveste
e o minune a filologiei veacului XX, un basm pentru oameni mari, o
invenţie literară perfectă. La vârsta primei descoperiri, însă, citeam pur
şi simplu, fără să-mi pun prea multe probleme literare. Astăzi ştiu că
trilogia Lord of the Rings/ Stăpânul inelelor a fost elaborată, în bună
parte, în perioada din timpul celui de-al doilea război mondial şi că
intenţia autorului nu era de factură alegorică: a spus asta foarte clar de
mai multe ori, în interviuri şi în corespondenţa sa literară. Ştiu că există
68