FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Proza
Mihai Mateiu
Marea surpriză
Priveşte maşina care străbate rapid cei cîţiva metri de curte
şi frînează în faţa verandei, făcînd să scrîşnească pietrişul. Şoferul
coboară şi-l salută – e acelaşi tînăr înalt de data trecută, cu părul tuns
scurt, costum gri-închis şi ochelari de soare cu lentile mari. Trece în
spatele maşinii, deschide portbagajul şi scoate din el nişte plase roşii,
apoi urcă treptele cu braţele pline, apasă clanţa cu cotul şi intră în
casă. În urma lui uşa rămîne deschisă, aşa că-l aude salutînd-o pe soţia
sa şi refuzînd politicos cafeaua care i se oferă. Se-ntoarce la maşină,
scoate ultimele pungi şi-nchide capota, apoi saltă din nou pe trepte.
Cînd iese pentru a doua oară îl salută din mers, urcă grăbit la volan,
porneşte motorul şi, cu capul întors peste umăr, aşteaptă ca poarta să se
deschidă complet. Nu-l mai urmăreşte însă, privirea lui soarbe bucata
de şosea străbătută de zvîcnetele maşinilor şi, dincolo de ea, maidanul
pătat de brumă şi plin de mărăcini – partea de la marginea drumului e
colorată de gunoaie, iar în depărtare se zăreşte linia întunecată a unei
liziere. Canaturile porţii se-apropie încet, îngustînd imaginea aidoma
faldurilor unei cortine de tablă, făcînd-o în cele din urmă să dispară.
De foarte mult timp asta e singura imagine a lumii de-afară
pentru el şi soţia sa. Pe deasupra plăcilor înalte ale gardului nu se văd
decît vîrfurile unor stîlpi de iluminat, între care atîrnă mai multe cabluri
încîlcite – nici un copac, nici un bloc. Nu-i nimic de văzut, parc-ar trăi întrun
crater de beton. Noroc cu iarba şi cei trei meri care cresc în capătul
curţii. Oftează şi se ridică încet din fotoliul de răchită, sprijinindu-se în
baston. Poartă un costum din stofă groasă, destul de vechi, iar gîtul îi e
înfăşurat într-un fular de lînă ale cărui capete umflă reverele sacoului.
61