FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

şi să ne cheme în miezul
singurătăţii acelea rotunde,
ca hohotul pământului,
când Fiul Domnului,
se spune, a plâns.
Numele lucrurilor
Cerul poate fi numit cer
numai când are mânji de lumină şi păsări,
marea îşi regăseşte numele de mare
când se-nvolbură din alge, delfini,
din sorii de var, animale de sare.
Iarba redevine cu-adevărat iarbă,
dacă e-adulmecată de morţii tineri
şi de zeul care, tremurând, înşurubează
în orbita zilei de joi – noaptea de vineri.
Ah, calul e fiu al pegaşilor dintotdeauna
doar când potcoava-i e linsă de iarbă
şi peste tot cresc aripi stranii, numite flori –
un soi de cer al fluturilor, care fac iarba
să viseze că este-o fată, de multe ori.
Mirosul e dovada că raiul, vai, există.
Deci, iadul – cel ştiut prea bine – e aproape.
Totul se-nvolbură, îşi caută un nume, despărţind
norii de cactuşi, lutul de ape, pe castorii fiinţei
– de ceilalţi. Ah, istm al fiinţei: dragă străinătate!!
Se ţine totul lanţ, în ordine zeiască:
calul nu-i piatră, iarba rareori e cer,
greierii cântă-n somn, iar fluturii nu-s panda
şi nici capre, secunda-i osie a ceasului păscut
de animalul timpului: enorm, stingher.
51