FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

elatarea lui Vasile Alecsandri, care
se referă la întâlnirea sa cu scriitorul
francez Prosper Merimée, tovarăşul
său de călătorie prin Cadix, Sevilla,
Cordova, Grenada. Discutând despre
familiile de gitanos de pe dealurile
din faţa Alhambrei, francezul
descoperă că poetul rus Puşkin a
introdus în poemul Ţiganii un cântec
popular românesc, despre care
francezul crezuse că este al rusului.
Replica este de-a dreptul comică:
„Diable de Pouchkine! L-am admirat
15 ani cu un giuvaer străin la gât.” 7
Acelaşi autor român, în volumul
Călătorie în Africa, menţionează:
„Dintre toate modurile de călătorit,
cel mai plăcut şi mai comod este
fără îndoială malposta [...] Malposta
nu primeşte decât doi călători, fiind
menită a duce corespondenţa cu
cea mai mare repeziciune; ea face
tot drumul în fuga cailor, zi şi noapte,
fără a se opri nicăieri mai mult de
cinci minute.” 8 Spaniolul de azi, cred
că va face mare haz de acest tip de
călătorie arhaică, cu poştalionul... Un
alt motiv, umorul, pentru care cartea
se citeşte cu plăcere, alături de
diversitatea stilurilor pe care le îmbină
specificitatea autorilor antologaţi.
Poetul pătimirii noastre suferă în
Spania din cauza lipsei de vegetaţie.
De aceea lui i se par triste toate
oraşele hispanice:”Pământul galben
sterp.”; Până la Valladolid- în ţara
asta nu se poate cânta: Frunză verde
fiindcă nu este. Nici o semănătură.;
Trist- părăsit...case crăpate- balcoane
luminate de câte o pereche de ochi
negri, ochii spaniolelor.; Aspect trist.
Pe la colţuri cerşetori- în Prado dorm
lungiţi o mulţime. Oameni leneşi.
7 V. Alecsandri, în Mircea Popa, Spania
descoperită de români, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 2007, p. 99
8 Ibidem, p. 105
Vitrina cu cărţi
Lumea de altfel gentilă, cum se cade.
Solemni. Vestita politeţă spaniolă.;
Şiret sufletul arab. Monumentalitatea
rezultată din efecte optice.; Totul făcut
din ghips. Nu-i marmură. Aceeaşi
şiretenie arabă- de-a salva totul prin
mijloace optice.; Spania e distrusă
de popi. Bietul popor cu fantazia lui
meridională inundată de strălucirea
argintului şi de culoarea praporelor-
când va face o revoluţie”? 9 Octavian
Goga priveşte cu ochi critic toate
aspectele care-l surprind neplăcut, la
vremea aceea. Stilul telegrafic denotă
dispoziţia sufletească, tristeţea, dar
şi graba notaţiei făcute între două
trenuri. Ce-ar spune oare azi despre
evoluţia poporului spaniol care a
renăscut din cenuşă ca pasărea
Phoenix?! Şi ce comparaţie se poate
face azi, când mii şi mii de români
au plecat să lucreze în Spania, s-au
stabilit acolo pentru că aici nu aveau
aceleaşi oportunităţi. O, visătorule,
prietene, frate...
Selecţia textelor este un pariu
câştigat deja de către criticul clujean,
al cărui „ochi” e format similar
structurii ochiului de greier, care
permite vederea complexă şi centrată
pe obiect. Deţine profesorul Mircea
Popa un al treilea ochi, în frunte, ca
zeul Shiva, ce-i facilitează o viziune de
ansamblu asupra literaturii astfel că
desface ca un joc de puzzle operele
unor scriitori pentru a le re-crea prin
diversităţi poziţionale ? Se pare că da,
iar imaginea nou-creată are valoare
de palimpsest, lectorul descoperind
sub prima „pictură”, cea mai recentă,
alta şi alta, mai veche şi mai preţioasă
decât prima, autorii fiind: Nicolae
Iorga (O mică ţară latină: Catalonia,
Două conferinţe despre Catalonia,
Câteva ore în Spania), Mihai Ralea
(Memorial. Note de drum din Spania),
9 Ibidem, p.112- 118.
159