FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

George Achim
Strămoşesc, Ţara, Ţara Noastră, Înălţarea ori Curţile dorului, deşi scrise
în spiritul retoricii legionare a exaltării mistice a suferinţei, sunt situate
la un nivel de decenţă de către inteligenţa, cultura şi talentul scriitorului
şi salvate de inerentele platitudini.
„Fascismul, hitlerismul nu ţineau de sfera preocupărilor mele
esenţiale – scrie el în Straja dragonilor – neavând nimic comun
cu deschiderea mea cosmopolită spre toate formele şi valorile,
nereprezentând în ochii mei noul la care râvneam şi care nu putea
veni din lumea politicii, a ideologiilor. Rasist, şovin, antisemit? Aşa ceva
nu intra în compoziţia mea sufletească”.
Nu putem decât să-i dăm crezarea criticului, pentru că întreaga
sa viaţă şi conduită au probat din plin aceste alegaţii (printre alte
argumente şi prietenia lui strânsă cu criticii S. Damian, Ileana Vrancea
sau Lucian Raicu). Dar dacă raţiunile alegerii sale de tinereţe nu pot fi
căutate în această zonă care, în plus, reprezenta tot ceea ce putea fi mai
străin de lumea micii burghezii intelectuale ardeleneşti căreia scriitorul
îi aparţinea şi de mediul intelectual în care se formase („Universitatea
Regele Ferdinand I din Cluj, instituţie extrem de prosperă, ferm altoi
european”), atunci care trebuie să fi fost motivele ce au prilejuit această
discutabilă alegere care contrazicea brutal toate datele de context
familial şi intelectual formativ ale aderentului?
Cel mai probabil este ca faptul să se fi petrecut printr-un soi de
juvenilă contaminare entuziastă în faţa unor idealuri pretins imaculate
care vizau o acţiune politică justiţiară şi purificatoare. Elevul din
ultimele clase ale Liceului din Aiud (unde director era profesorul de
limba română Ovidiu Hulea, cumnatul lui Liviu Rebreanu) este sedus,
ca şi o parte dintre colegii săi, de discursul înflăcărat şi generos al unui
profesor gardist şi aderă la Mişcare, în ciuda împotrivirii ferme a tatălui
său. Acestuia nu-i lipsea o anumită doză de naţionalism exaltat şi o
exacerbare patriotică pe care o împrumută şi fiului său, insuficiente
însă pentru a-l apropia decisiv de discursul şi practicile extreme ale
dreptei naţionaliste.
Mai degrabă putem desluşi în gestul liceanului anumite
mecanisme sufleteşti psihanalizabile ce ţin de plutonismul constitutiv
al fiinţei sale, de partea umbroasă a acesteia care presupunea o
irepresibilă atracţie pentru virilitate. Or, masculinitatea ostentativă
a Legiunii care îşi fundamenta programul pe cultul eroismului şi
al bărbăţiei manifeste şi active putea să-l impresioneze profund
(inducându-i o atracţie cvasierotică) pe tânărul excepţional dotat
intelectualiceşte, obişnuit a construi pentru sine proiecte grandioase
(în stilul supraproiecţiei de tip nietzschean), imaginându-se în Jurnal 2 ,
cu juvenilă inocenţă, ca un soi de produs titanesc, de übermensch
modern.
122