FAMILIA Revistă de cultură Nr. 2 februarie 2008 ... - Revista Familia

Monumentalitatea catedralei gotice
un interes excepþional: albumul de 33 de file de pergament, pe ambele
feþe având schiþe ºi desene de arhitectură, sculptură, mecanică etc., al
constructorului de catedrale Villard de Honnecourt. Toate aceste prime
planuri datează de pe la mijlocul secolului al XIII­lea. Din următoarele
două secole s­au păstrat pînă azi în arhivele oraºelor marilor catedrale —
din Cambridge până la Regensburg, din Strassburg, Koln ºi Praga până
la Milano, Siena ºi Orvieto, — sute de desene de arhitectură, adevărate
repertorii de studiu; desene de arhitectură, adevărate repertorii de studiu;
desene pe care, când părăsea ºantierul, arhitectul era obligat să le predea
administraþiei domnului în curs de construcþie.
În ce priveºte planul edificiului, acesta era indicat în dimensiuni
reale ºi era trasat direct pe sol, chiar pe locul unde urma să se înalþe
catedrala. Machete nu se executau aproape niciodată (cel puþin, în
þările din nordul Alpilor). Se pare că obiceiul de a face întâi o machetă
a fost practicat sistematic în Italia; pentru că aici predomina sistemul
concursurilor continui, la care candidaþii trebuiau să­ºi expună proiectul,
să­l expună aprecierii unui juriu larg, ºi care nu totdeauna era în stare să
„citească”, să înþeleagă un plan desenat, la scară redusă.
De altminteri, nici arhitectul (a cărui formaþie de bază era cea
de maestru zidar) nu avea o pregătire teoretică, ci exclusiv o pregătire
practică; nu avea de unde să cunoască legile rezistenþei materialelor ºi
repartizării împingerilor ºi descărcării maselor (căci aceste legi nici nu
fuseseră încă formulate), — trebuind să se bazeze doar pe o experienþă
codificată în tot atâtea experienþe empirice, cunoscute ºi transmise din
tată­n fiu. Iar când nu aplica în mod corect experienþa înaintaºilor săi,
edificiul se prăbuºea. Ceea ce — þi de obicei din cauza unei fundaþii
insuficient studiate în funcþie de natura solului — s­a ºi întâmplat; ºi
chiar foarte des. Multe biserici gotice s­au prăbuºit, nu numai în timpul
construcþiei, ci ºi după terminarea lor.
Bine înþeles că atribuþiile de ordin tehnic ale arhitectului nu
se rezumau la atât. El trasa ºi faþa bolþii, cu indicaþii precise privind
nervaturile, ºi modelele mulurilor, ºi, în general, ale pieselor pe care le
lucrau pietrarii cioplitori. Instrumentele de care nu se despărþea niciodată
erau rigla gradată, compasul cu picioare încruciºate pentru a desena ºi
compasul cu braþele curbe pentru a lua grosimile. Se întâmpla adeseori să
conducă lucrările mai multor ºantiere; dar când contractul prevedea că
trebuie să se limiteze la un singur mare edificiu, era obligat să locuiască
în raza parohiei respective; ºi doar o singură dată pe an i se permitea
să lipsească, să se deplaseze ca să­ºi vadă familia. Ca retribuþie primea
un salariu zilnic, plus o primă anuală. Când avea un contract pe viaþă,
îi era prevăzută ºi o pensie în caz de pierdere a vederii, sau de boală
incurabilă. Adeseori arhitectul putea să aibă prevăzute în contract ºi alte
avantaje, chiar substanþiale: să primească gratuit hrană, îmbrăcămite, o
casă în proprietate personală, ºi chiar scutire de impozite.
85