Descarcă revista în format PDF - idea

versoZonæJean-François LyotardJEAN-FRANÇOIS LYOTARD (1924–1996) a predat filosofia la mai multe universitæfli francezeøi americane. În anii ’60 a desfæøurat o intensæ activitate militantæ în jurul revistei Socialisme ouBarbarie (împreunæ cu Claude Lefort, Cornelius Castoriadis etc.). Filosofia lui, inspiratæ de Kant(L’enthousiasme, 1986), Marx, Freud (Dérive à partir de Marx et Freud, 1973; Economie libidinale,1974), Husserl (La phénoménologie, 1954), propune o criticæ a formelor istorice, estetice,tehnice, lingvistice ale modernitæflii (Instructions païennes, 1977; Le différend, 1983). La conditionpostmoderne (1979) anunflæ øi în filosofie sfîrøitul modernitæflii, prin epuizarea strategiilor sale narative.Termenul de „postmodern“ va fi reevaluat, dupæ dezbaterea cu Habermas øi Rorty, dinanii ’80 (Le Postmoderne expliqué aux enfants, 1986), în eseurile din ultima parte a vieflii, în sensulunei rescrieri sau anamneze a modernitæflii (L’inhumain, 1988; Moralités postmodernes, 1993).Trebuie sæ intræm în oraø prin cartiere [faubourgs]. Felul de a vorbi alcartierelor este tînguirea: cæ nu mai locuim nicæieri, nici în afaræ, nici înæuntru.Tînguirea de a fi orfan se auzea deja în cartierele cetæflii clasice odatæcu Villon. Ea se face auzitæ pînæ în inima metropolelor moderne. Bæiatneascultætor, fatæ pierdutæ, copiii zonei vin duminica în centru sæ-øi cînterefrenele færæ cap øi coadæ. Ei recitæ poeme în prozæ øi deconcerteazæarta poeticæ. Ei se numesc Baudelaire, Verlaine, Rimbaud. „Citeøti prospecte,cataloage, afiøe care cîntæ cu voce tare / Iatæ poezia în dimineaflaasta, iar pentru prozæ existæ ziarele“: Apollinaire îøi deschide Alcoolurilecu „Zonæ“. E centura în greceøte, nici sat, nici oraø, un alt loc, care nue menflionat în registrul aøezærilor.În Prefafla (1916) la Coøul cu zaruri, Max Jacob traseazæcele douæ însuøiri ale operei orfane, stilul øisituaflia: „Stilul sau voinfla creeazæ, adicæ separæ.Situaflia îndepærteazæ […] Recunoaøtem cæ ooperæ are stil prin aceea cæ dæ senzaflia de închis;recunoaøtem cæ este situatæ prin micul øoc pecare-l resimflim sau prin marginea care o înconjoaræ[…]“. Opera se împresoaræ prin distanfla safaflæ de tot, de autor, de subiect, de orice sursæ.„Poemul în prozæ este o bijuterie“, micæ podoabæde trei parale, cæreia Brecht øi Kurt Weill îi maiimpun øi descoperirea distanflærii. Ea este gæteala vagabondului, ce sefuræ øi dispare odatæ cu hoflul sæu. Ea este mîndria puøcæriaøului øi a mahalalelorlui Jean Genet.Aceste margini ale marilor oraøe nu sînt recente. Roma, Alexandria erauøi ele înconjurate de cartiere nesigure, în care se fredona despre absenflapærinflilor øi lipsa de lucru. Isus, la urma urmelor, a cærui figuræ îiobsedeazæ încæ pe Baudelaire, Apollinaire øi Max Jacob, este copleøitde plîngerea mærginaøilor, a celor lipsifli de orice însemnætate. În Occident,societatea nu e datæ. Ea se cautæ, cautæ sæ-øi compunæ øi sæ-øi reglezefiinfla-împreunæ øi fiinfla sa în lume. Ea îøi descompune øi îøideregleazæ arhaismele, sclavi, flærani, artizani, minori, muncitori dinvechile uzine, mîine tofli salariaflii? Printr-o mie de episoade, gestul sæude a se face desfæcînd ceea ce este e unul constant. Reliefurile øi ingredienteleacestui festin metafizic øi urbanist îøi încruciøeazæ destinele pezonæ: intri, ieøi, treci. Cartierul este efectul permanent al cercetærii condusede sufletul occidental în privinfla comunitæflii øi a spafliu-timpuluilocuibil.Aceastæ cercetare sau historia, reînceput încæpæflînat, inifliativæ øi distrugere,se înscrie în felul de a locui, tot aøa cum philosophia, edificare øi criticæ,nu înceteazæ sæ organizeze øi sæ dezorganizeze felurile de a gîndi. Filosofianu este în oraø, ea este oraøul care gîndeøte, iar oraøul este agitafliagîndirii care-øi cautæ domiciliul, cînd de fapt ea l-a pierdut, i-a pierdutnatura.Filosoful modern locuieøte metropola în mod echivoc. Împins la marginilesale, el îi ocupæ øi centrul. Într-o scrisoare cætre Guez de Balzac,semnatæ în mai 1631 de la Amsterdam, Descartes laudæ seniorului posesorde pæmînturi binefacerile pe care anonimatul unei populaflii agitatede negofl le procuræ gîndirii. Marele port republican adæposteøte filosofulîntr-un pustiu în care mulflimea celorlalfli se ciocneøte øi se negociazæ.Excelent loc øi potrivit moment pentru a lansa planurile unui oraøgata dedus, ale unei comunitæfli øi ale unei gîndiri întemeiate pe sine.În acelaøi an, Jacques Lemercier începe øi el sæ deducæ oraøul lui Richelieuîn plinæ cîmpie francezæ. Ceva timp mai tîrziu,filosoful Discursului proiecteazæ urbanizarearadicalæ a gîndirii: ca øi pentru marele oraø, trebuierase resturile „ræu întocmite“ pe care soartaistoriei le-a læsat moøtenire gîndirii, pentru a-ireconstrui planul dintr-odatæ „de la bun început“.Filosofia oraøului øi a filosofiei poate sæ fie mai puflinsectaræ. De la Hobbes pînæ la John Rawls, ea eneîncrezætoare faflæ de începuturi. Ea traseazæstarea traffic-ului între interese, între pasiuni, întregînduri. Ea încearcæ vreun principiu care sæ-i permitæsæ regleze cum trebuie circulafliile pe care le observæ, pornind dela mijloacele pe care tradiflia i le oferæ. Dar, dedus sau indus, oraøul seaflæ în capul tuturor filosofiilor moderne. Øi, conceptualæ sau empiristæ,filosofia modernæ se prezintæ drept capul de care are nevoie oraøul pentrua fi amendat øi remodelat. Nu la sat poate sæ se nascæ aceastæ oscilaflieîntre curæflare criticæ øi re-poluare metafizicæ. Disperarea de a fonda pentrutotdeauna existenflele øi hotærîrea de a le da azil, nostalgia adeværatuluiøi oboseala precarului, dorinflele contrare de a se retrage în deøertulscolastic øi de a se angaja în lupte, toate aceste treceri schifleazæ zonanesiguræ în care filosoful urban face øi gîndeøte proba unei instalæri niciodatæîncheiate, cea a Occidentului.Megalopolisul de astæzi øi de mîine nu pare, pentru început, decît sæextindæ metropolele dincolo de limitele lor, sæ adauge o nouæ centuræde suburbii rezidenfliale zonei cartierelor øi sæ agraveze astfel oboselile,incertitudinile, insecuritatea. Dar de sub aceastæ simplæ extinderestræpunge o filosofie a faptului-de-a-fi-în-lume cu totul alta decît metafizicametropolelor.Dacæ Urbs devine Orbs øi dacæ zona devine întreaga cetate, atunci megalopolisuleste færæ afaræ. Øi, prin urmare, færæ înæuntru. Natura este subcontrol cosmologic, geologic, meteorologic, turistic øi ecologic. Sub controlsau sub rezervæ, sub rezervare. Nu se mai intræ în megalopolis. Elnu mai este un oraø care ar avea nevoie de a fi reînceput. Vechile „afaræ“,provincii, Africa, Asia, fac parte din el, amestecate cu indigenii occidentaliîn felurite moduri. Totul este stræin øi nimic nu este.149