Descarcă revista în format PDF - idea

versoøi prea devreme. Ei nu mai pot s-o realizeze, dar pot încæ sæ creadæîn ea. Pedagogia se preschimbæ repede în propagandæ.Aceasta e soarta politicii culturale a social-democrafliei germane lapragul dintre secole. Cauza pare bunæ: moøtenitoare a proiectuluiaufklärer, ea constæ în instituirea, în cartiere, a unor comunitæfli decetæfleni luminafli øi de muncitori conøtienfli. Dar aceste instituflii sînt prinseîn Marea Crizæ, în Marele Ræzboi øi în nazism. Semn cæ asimilarea democraticænu a fost fæcutæ. Atunci cînd nihilismul îøi dezlænfluie violenfla,masele îøi pierd spiritul. Spiritul pierdut se numeøte inconøtient. Politicaculturalæ nazistæ flinteøte inconøtientul, pentru a-i mobiliza energia.Este vorba de a inculca poporului aflat la restriøte fabula destinului sæuoriginar, care este salvarea Europei de la decadenfla nihilistæ. Miza „culturii“ca politicæ øi propagandæ constæ tocmai în a favoriza acting-outulaceste fantasme paranoice. Politica culturalæ devine esenflialul politicii.Comunitatea se „reconstituie“ urcînd pe scena pe care figurile eroicesînt oferite transferului sæu sælbatic. Nihilistul nu este combætut decît fiindinteriorizat ca esteticæ fabuloasæ. Arta politicæ este „cultura“, iar „cultura“este arta de a cælæuzi transferul. Dispuse în arhitecturi„vii“, masele se privesc mimînd triumful uneivoinfle de putere arhaice.Aceastæ perversiune n-a fost una circumstanflialæ.Ea n-a dispærut odatæ cu înfrîngerea nazismului.Færæ îndoialæ, „conflinutul“ culturii se schimbæ:dupæ cel de-al Doilea Ræzboi Mondial, figurile însærcinatesæ mobilizeze energiile inconøtiente sîntde o altæ naturæ. Ele se adreseazæ individului carelocuieøte în megalopolis, øi nu cetæfleanului, muncitoruluisau omului unui popor, adicæ locuitoruluimetropolelor. Cultura manipuleazæ dorinfla de dezvoltare (inclusiv deculturæ) mai degrabæ decît aceea de justiflie, de egalitate sau de destin.Iar mass-media oferæ politicii culturale a liberalismului capitalist triumfætorposibilitæfli imense de estetizare. Acesta e un loc comun astæzi øide aceea trec peste detalii. Trebuie doar sæ notæm cæ multiplicitatea concurenflialæa figurilor propuse de instituflia culturalæ a megalopolisului esteesenflialæ pentru aceastæ politicæ. Ea îi asiguræ permisivitatea øi-i conferæun aer de criticæ graflie comparafliei posibile între „bunele obiecte“.Aceastæ estetizare pluralæ tinde sæ facæ din cultura noastræ un muzeu.Obiectele, sau conflinuturile, devin indiferente. Singura întrebare estedacæ ele sînt „interesante“. În ce fel ceea ce este indiferent poate fi interesant?Atunci cînd obiectul îøi pierde valoarea de obiect, ceea ce maipæstreazæ valoare este „maniera“ în care el se prezintæ. „Stilul“ devinevaloarea. Transferul are loc asupra „stilului“. Estetica este ræspunsul pecare megalopolisul îl dæ angoasei næscute din lipsa de obiect. Muzeulca instituflie culturalæ proprie megalopolisului este un soi de zonæ. Toateculturile sînt suspendate în el între locul lor de aiurea øi aici-ul nostru,care este el însuøi locul de aiurea al aici-ului lor dispærut.Dar aceastæ esteticæ muzealæ trebuie sæ ræmînæ sub legea imaginarului.Ea trebuie sæ „intereseze“, adicæ sæ ofere maniere, desigur, stiluri,mai degrabæ decît obiecte, cærora totuøi cererea de securitate øi de protecflie(împotriva angoasei abandonærii) li se poate ataøa ca unor obiecte.Oricît de diverse ar fi, toate manierele permise øi suspendate în muzeuræmîn sub aceeaøi regulæ ca obiecte de cult: ele trebuie sæ fie „bune“sau „rele“, sæ (se) dea de iubit sau de urît. Regulæ a ofertei øi cererii pepiafla libidinalæ.Or, aceasta nu este nicidecum estetica la care filosoful de astæzi este constrîns.Nu voi descrie semnele, sau cæile, nenumærate, aparente în toatedisciplinele filosofice, prin care acest nou curs se impune gîndirii. Voispune doar un lucru, care are de-a face în mod nemijlocit cu chestiuneanoastræ: modernismele au fost umanisme, religii ale Omului. Acesta afost o vreme ultimul „obiect“ neatins de nihilism. Dar a devenit curîndclar cæ acest obiect trebuia la rîndul sæu sæ fie distrus. Ultimul consemnlæsat de cætre umanism este: Omul nu e Om decît prin ceea ce-l excedeazæ.Enigma acestui exces este færæ îndoialæ ceea ce a intrigat întotdeaunafilosoful. Dar, în cadrul estetic pe care i-l impune nihilismul contemporan,aceastæ enigmæ trebuie sæ fie gînditæ ca „prezenfla“ prin care absolutul,care este lipsa-de-raport, face semn în forme, care sînt relaflia. Adicæ,bunæoaræ, stilul øi situaflia în sensul pe care Max Jacob îl dæ acestor termeni,aøa cum am spus la început. Este vorba deci de cu totul altcevaaici decît de o esteticæ a cererii imaginare. Este vorbade ceea ce Anticii, în timpul celebrei øi decisiveiCerfli, au apærat împotriva Modernilor, acummai bine de douæ secole – apærat øi elaborat, înnumele a ceea ce Tratatul lui Longin denumeasublimul.Nu existæ obiect sublim. Øi, dacæ existæ o cererede sublim, sau de absolut, în cîmpul estetic, îi stæîn fire sæ fie dezamægitæ. Atunci cînd comerflul iaîn stæpînire sublimul, îl preschimbæ în ridicol. Øi numai existæ nici esteticæ a sublimului, pentru cæsublimul este un sentiment care-øi extrage amara sa plæcere din nulitateaaisthesis-ului. Durere resimflitæ din inconsistenfla oricærui obiect,el este øi exaltarea gîndirii trecînd peste marginile a ceea ce poate sæfie prezentat. „Prezenfla“ absolutului este contrariul prezentærii. Semnulpe care ea-l face scapæ semioticii, precum øi fenomenologiei, deøise iveøte ca un eveniment cu ocazia prezentærii unui fenomen, sensibiløi înzestrat cu sens, de altfel.Sensibilul este întotdeauna prezentat, aici øi acum, în forme. Dar ceeace este artistic în forme, sau artisticul, este un gest, un ton, un timbru,acceptat øi dorit, care le transcende locuindu-le în acelaøi timp. Artisticuleste pentru cultural aøa cum realul dorinflei este pentru imaginarulcererii. Absolutul este numele gol (gol pentru filosoful megalopolisului)a ceea ce excedeazæ toate punerile în formæ øi în obiect færæ a fi înaltæ parte decît în ele. Cererea de forme øi de maniere se poate metamorfoza,asemeni stilurilor øi culturilor. Dar dorinfla, pentru cæ obiectulsæu este absolutul, este necondiflionatæ. Dacæ artisticul capodoperelorpoate stræbate vicisitudinile pe care culturalul le suferæ în cursul istoriei,este øi pentru cæ gestul operei semneazæ dorinfla niciodatæ împlinitæ. Oricereducere a artisticului la realitatea culturalæ este o renegare a dorinflei.În megalopolisul estetizant, filosoful se gæseøte, sau mai degrabæ se pierde,în poziflia de a se pæzi de sau de a fline seama de nimicul care este absolutul.Poziflie destul de ridicolæ… El se pierde ca intelectual în øi pentrucetate pentru cæ aceasta se pierde. Se pierde ca stæpîn al conceptelorøi al edificiilor de concepte; el are nevoie, în aceastæ privinflæ, sæ frecven-151